NEWS ALERT. Grav accident de circulație, la ieșire din Constantin Daicoviciu!

accident

Patru persoane și-au pierdut viața în această seară, în urma unui grav accident rutier petrecut pe DN 6, la ieșire din localitatea Constantin Daicoviciu.

La fața locului, au intervenit, imediat,  reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic”, ai Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin și ai Serviciului Județean de Ambulanță Caraș-Severin.

În accident au fost implicate un TIR înmatriculat în Ungaria și un autoturism în care se aflau patru bărbați, cu vârste cuprinse între 16 și 42 de ani, din județul Caraș-Severin. În urma accidentului, toți cei patru ocupanți ai autoturismului au decedat.  Șoferul TIR-ului, în vârstă de 42 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0, informează reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin. Victimele au fost scoase dintre fiarele contorsionate de echipajul de descarcerare sosit la locul incidentului.

Autoturismul condus de bărbatul de 42 de ani circula din direcția Lugoj spre Caransebeș, la ieșirea din localitatea Constantin Daicoviciu spre Sacu, iar într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta a intrat în coliziune cu TIR-ul care circula din sens invers.

Echipa de cercetare din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin și Poliției Municipiului Caransebeș se află în acest moment la locul evenimentului și efectuează cercetarea la fața locului, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

Momentan, traficul rutier în zonă este restricționat până la finalizarea cercetării la fața locului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/