Curtea de Apel Timișoara îl reinstalează pe Ioan Dragomir, printr-o sentință definitivă și irevocabilă, pronunțată astăzi, în funcția de director regional al Fiscului!
Lui Dragomir i-a fost refuzată cererea de amânare a ieșirii la pensie, motiv pentru care acesta s-a adresat instanței de judecată. Inițial, Tribunalul Timiș i-a admis în parte acțiunea, în sensul că a anulat Ordinul nr. 4208/24.12.2020 și a obligat Agenția Națională de Administrare Fiscală să-l reintegreze în funcţia de director executiv – inspecţie fiscală gradul II din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara ori pe un post / o funcţie publică echivalentă din cadrul aceleiaşi Direcţii Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara. Dragomir și-a câștigat prin aceeași sentință drepturile salariale de care a fost privat începând cu data de 04.01.2021 până la data reintegrării efective.
ANAF a declarat recurs, acesta fiind soluționat astăzi de Curtea de Apel Timișoara printr-o soluție de respingere. Ca atare, e chestiune de ore până când Ioan Dragomir se întoarce în funcția de șef al Finanțelor Regionale.