NEWS ALERT. Descinderi la Direcția de Cultură pentru avizele de descărcare de sarcină arheologică!

O echipă de la IPJ Caraş-Severin, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa, a descins astăzi la sediul Direcţiei pentru Cultură a judeţului Caraş-Severin!

Poliţiştii au ridicat mai multe documente de la instituţie, care au legătură cu avizele de descărcare arheologică date de către Direcţia de Cultură sau, mai exact, de către Ministerul Culturii prin Comisia Naţională a Monumentelor Istorice. „Percheziţia a fost desfăşurată în legătură cu emiterea abuzivă a certificatelor de descărcare de sarcină arheologică, dar şi cu alte abateri legislative în exercitarea controlului de specialitate asupra lucrărilor de construire efectuate în perimetrul unor situri arheologice incluse în lista monumentelor istorice”, susţin anchetatorii.
„Nu ştiu nimic, nu cunosc ce se caută. Ceva legat de arheologie, dar noi nu avem arheolog la Direcţie, ci pot fi luaţi cei de la muzeele din Reşiţa şi Caransebeş sau de la alt muzeu dacă doreşte constructorul. Mâine voi face o conferinţă de presă, după ce voi avea toate datele”, a spus Liubiţa Raichici, directorul Direcţiei de Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional a judeţului Caraş-Severin. Aceasta nu se află în localitate, ci a fost convocată de ieri la Ministerul Culturii, pentru alte probleme.
„Noi nu dăm asemenea avize, ci doar facem raportul de descărcare de sarcină arheologică, pe care le înaintăm Direcţiei. Nu ştiu să fie vreun arheolog de la noi implicat”, ne-a declarat dr. Dumitru Ţeicu, directorul Muzeului Banatului Montan din Reşiţa.