NEWS ALERT. Anchetă la sediul PNL Caraș-Severin! Imobilul a fost spart!

Clădirea în care își are sediul filiala județeană a Partidului Național Liberal, dar și Organizația Femeilor Liberale din Caraș-Severin a fost spartă!

Anchetă în plină desfășurare la sediul județean al PNL Caraș-Severin, situat pe Bulevardul Revoluției din Decembrie nr. 18 din Reșița. Polițiștii fac cercetări în urma unei sesizări potrivit căreia imobilul ar fi fost spart. „A fost o sesizare despre o posibilă pătrundere prin efracție. Este o echipă acolo și cercetează cazul”, a declarat, pentru Express de Banat, comisar-șef Dan Bortiș din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

Potrivit primelor informații, gardul din spatele curții ar fi fost tăiat, așa că este posibil ca hoții să fi pătruns pe acolo. Se pare că a fost sesizată lipsa unui laptop. La fața locului s-a deplasat și un criminalist, iar polițiștii iau în calcul aducerea unui câine de urmă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/