În cadrul proiectului „New Solutions to Old Problems“ (Soluții noi pentru probleme vechi n.r.), reprezentanții Asociației Nevo Parudimos se află zilele acestea în Albania pentru a-i instrui pe membrii asociației partenere de acolo, Roma Active Albania, care-și doresc să înființeze un Grup de Acțiune Locală în orașul Roskovec.
Proiectul va fi implementat după un exemplu de bună practică ce a avut succes în România, ideea fiind ,,cumpărată” de către asociația din Albania în cadrul Pieței de Proiecte organizată în cadrul „New Solutions to Old Problems” în luna aprilie a acestui an.
Fiind cei care au venit cu ideea acestui proiect și reușind implementarea acestuia cu succes la nivel local, membrii Asociației Nevo Parudimos oferă sprijin partenerului din Albania în crearea unui plan de bătaie pentru punerea în practică a unui Grup de Acțiune Locală în Roskovec, Albania.
GAL-ul din Roskovec ar urma să acționeze ca un ONG local sau consultativ care să aducă împreună actori locali din instituții publice, companii, municipalitate, școli/universități, precum și cetățeni, îndeosebi cei din comunități dezavantajate și de etnie romă.
„Această structură va asigura crearea unei legături și dialog deschis constant între actorii care influențează integrarea romilor și comunitățile locale de romi în vederea conturării unor noi strategii pentru dezvoltare locală incluzivă. De asemenea, noua structură va pune pe aceeași lungime de undă eforturile municipalității, întreprinderilor și ONG-urilor pentru a vizualiza noi strategii și soluții pentru îmbunătățirea situației de trai a romilor. Mai mult, poate ajuta la o mai bună planificare a fondurilor locale și, de asemenea, la absorbția fondurilor suplimentare din programele naționale sau alți donatori străini, mărind bugetul pentru intervenții care vizează îmbunătățirea condițiilor de viață a romilor.”, transmit reprezentanții Asociației Nevo Parudimos.
„Proiectul New solutions to old problems – exchange of new type of approaches in the field of Roma integration” este finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia, prin intermediul Fondului de subvenții pentru cooperare regională al SEE și Norvegia.