Mehadia devine stațiune turistică de interes local, alături de alte două comune din Clisura Dunării!

mehadia panoramic

Drumurile repetate la Ministerul Turismului ale primarului Grigore Bardac nu au fost în zadar, iar astăzi edilul din Mehadia este mai fericit ca oricând. Comuna sa a fost declarată stațiune turistică de interes local, alături de alte 17 localități din România, printre care și două din Clisura Dunării, Berzasca și Coronini.

Guvernul României a adoptat miercuri, 13 iulie, hotărârea privind atestarea unor localități sau părți din localități ca stațiuni turistice de interes local. Este vorba despre 17 comune sau orașe din județele Arad (orașul Pecica), Bihor (municipiul Marghita), Caraș-Severin (comunele Mehadia, Berzasca și Coronini), Harghita (comunele Corund și Zetea), Maramureș (comuna Săpânța), Suceava (comunele Moldovița, Panaci, Putna, Șaru Dornei și Vama), Timiș (orașele Deta și Jimbolia) și Vâlcea (comuna Mălaia). Orașul Vișeul de Sus din județul Maramureș, atestat ca stațiune turistică de interes local în anul 2009, a primit un nou statut, cel de stațiune turistică de interes național, îndeplinind criteriile minime obligatorii.

Primarul din Mehadia a primit vestea cu bucurie, declarând pentru expressdebanat.ro că: „Această atestare nu poate decât să mă bucure și să mă motiveze și mai mult în dezvoltarea turistică a Mehadiei, având în vedere și proiectul la care lucrăm în prezent, și pentru care avem deja întocmit studiul de fezabilitate, și anume, inițiativa de a reabilita zona 7 Izvoare și izvorului Scorilo. Așa cum am mai spus-o, ne dorim să facem acolo un SPA, o bază de tratament și recuperare modernă, iar în acest context, recunoașterea de astăzi este un lucru extraordinar de important. În plus, avem multe alte obiective turistice, precum cetatea medievală, Castrul roman Praetorium, Râpa Neagră.”

Pe termen lung și mediu, atestarea acestor localități ca stațiuni turistice de interes local și, după caz, de interes național, va crea un impact pozitiv. Prin prisma potențialului turistic, dar și a resurselor naturale și antropice, acestea vor putea fi promovate cu noul statut și astfel vor avea șase mai mari în atragerea de finanțări nerambursabile, printr-un punctaj sporit, în condițiile în care unele programe impun acest criteriu, influențând, în consecință, și creșterea circulației turistice, dar și diversificarea ofertelor.

FOTO: coltisorderomania.ro

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/