Este cunoscut faptul că județul Caraș-Severin este un mozaic multicultural și multietnic. Datele recensământului au scos la iveală aproape zece etnii diferite majoritare care coabitează pe teritoriul cărășean.
Din totalul de 295, 57 de mii de persoane în județ, 271,88 de mii și-au declarat etnia. Deși aproape 90 la sută din populația județului pentru care informația privind etnia a fost disponibilă este română, cealaltă parte până la total aparține multor alte naționalități. Dintre minorități, cei mai mulți sunt romi, în proporţie de 2,67 la sută, apoi croații, 1,87 la sută, și imediat vin sârbii, 1,85 la sută. Printre minoritățile din care au rămas doar o mână de oameni, câteva mii de persoane în județ, se numără maghiarii și germanii, cu aproape 3.000 de persoane, ucrainenii, cu aproape 2.500 de persoane, și cehii, care au puțin peste 1.500 de reprezentanți în județ. Pe lângă aceștia, 0,24 la sută din populație reprezintă alte etnii minoritare.
Dacă românii, romii și sârbii s-au înmulțit ca număr în ultimii nouă ani, față de datele ultimului recensământ, cel din 2002, cei care au părăsit județul au fost nemții, în proporţie de 0,78 la sută, și ungurii, 0,67 la sută. Alții care au plecat din județ sunt croații, cehii și ucrainenii.
Imediat după limba română, limba romani este majoritară ca limbă maternă în județul Caraș-Severin. „Pentru 90,93 la sută din populație, limba română reprezintă prima limbă vorbită în mod obișnuit în familie, în perioada copilăriei, iar în cazul a 2,31 la sută dintre persoane limba romani reprezintă limba maternă. Limba croată a reprezentat limba maternă pentru 1,81 la sută, iar cea sârbă pentru 1,79 la sută din totalul populației stabile pentru care această informație a fost disponibilă”, explică Gheorghe Petre, director executiv al Direcției Județene de Statistică din Caraș-Severin.