Ministrul Sănătății a făcut un apel după raportarea celor aproape 3.000 de noi îmbolnăviri, depistate în 24 de ore. Nelu Tătaru a spus că pandemia nu se tratează în spitale, ci „în prespitale” și a atras atenția asupra faptului că regulile încă nu sunt respectate. „Trebuie să conștientizăm că doar de noi depinde viitorul sănătății acestei națiuni”, a spus ministrul, care a adăugat și faptul că noile restricții impuse va reduce numărul de cazuri în aproximativ două săptămâni.
Specialiștii din sănătate au reconfirmat faptul că trendul este unul ascendent în România. Numai astăzi au fost raportate 2.958 de persoane infectate, iar în secțiile de Terapie Intensivă sunt peste 600 de pacienți. Îngrijorător este faptul că, dintre aceștia, 199 se află pe ventilație mecanică invazivă.
Nelu Tătaru a spus că explozia cazurilor a avut loc din cauza transmiterii virusului în comunitate. Asta înseamnă că nu sunt respectate măsurile de prevenție. De asemenea, ministrul a vorbit și despre situația spitalelor suport COVID-19, în număr de 226 la nivel național și în care sunt puse la dispoziție peste 1.000 de paturi de ATI.
„Sistemul medical încă rezistă, dar recomandarea este de a nu forța acest sistem. Am reevaluat și relaxat anumite activități în 1 septembrie. Acum că indicele a trecut de 1.5, am fost nevoiți să restricționam aceste activități. Cele 226 de unități suport COVID au capacitatea de a se adapta la numărul de cazuri, dar personalul medical e aceleași. Cel care a primit și 200 de cazuri pe zi și 3.000 de cazuri pe zi. Avem un mesaj pentru corpul medical care, obosit, este acolo în continuare și va oferi asistență medicală. Avem un mesaj și pentru populație – haideți să respectăm aceste reguli. Spitalele din București pot suplini, dar vom fi nevoiți să trecem tot ce înseamnă capacitate, în spitalele din teritoriu. Avem 1.050 de paturi de Terapie Intensivă în spitalele suport COVID. Vedem că nu se respectă regulile în acest moment, dacă vreți, de cumpănă. Există focare în centrele de bătrâni, în centrele de copii, în unitățile economice, dar haideți să vedem de unde pleacă. Avem un transport în comun în care nu se respectă regulile. Aceste restricții reimpuse își vor face efectul în 10, 14 zile. Acest număr de cazuri nu a apărut din septembrie sau din august. Suntem într-un moment în care fiecare dintre noi trebuie să conștientizeze că doar de noi depinde viitorul sănătății acestei națiuni”, a declarat Tătaru.
CITEȘTE ȘI: E jale! Record absolut în România: Aproape 3.000 de cazuri de COVID-19 și 82 de decese
Tot astăzi au fost raportate și 82 de decese, dintre care patru, în județul Timiș.