NEWS ALERT. Curtea de Apel Timișoara a decis: La Moldova Nouă nu se reiau alegerile! Nu în 11 octombrie!

Potrivit unei hotărâri luate în urmă cu doar câteva minute de Curtea de Apel Timișoara, realuarea alegerilor pentru funcția de primar la Moldova Nouă a fost suspendată!

Adrian Torma și PSD Caraș-Severin s-au adresat instanței de judecată după ce Biroul Electoral Central a hotărât, ca urmare a intervenției PNL Caraș-Severin, să anuleze alegerile pentru funcția de primar în orașul de la Dunăre și, totodată, realuarea acestora, cu interzicerea candidaturii social-democratului, primar în funcție și câștigător al scrutinului din 27 septembrie. Astfel, Curtea de Apel Timișoara a dispus astăzi suspendarea Hotărârii Biroului Electoral Central. „Dispune suspendarea executării hotărârii BIROULUI ELECTORAL CENTRAL nr. 142/30.09.2020 până la pronunţarea instanţei de fond”, se arată în minuta Curții. Practic, în 11 octombrie, cetățenii cu drept de vot din Moldova Nouă nu mai sunt așteptați la urne. Soluția de azi poate fi și ea atacată.

Asta nu înseamnă însă că Adrian Torma e sigur de al doilea mandat de primar. Bătaia de joc continuă. Se așteaptă ca instanțele să judece fondul problemei, al anulării alegerilor și interzicerii lui Adrian Torma pe buletinul de vot! Dosarul de fond nu a primit deocamdată termen și e absolut imposibil ca instanțele de judecată să soluționeze speța înaintea zilei de duminică, 11 octombrie, așa cum a hotărât BEC.

gif card de energie dacus 1000x100

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/