Primarul Reşiţei, Nelu Popa, s-a întors entuziasmat din vizita pe care a făcut-o la Bruxelles şi în Luxemburg, unde a găsit doar uşi deschise pentru dezvoltarea spectaculoasă a municipiului de pe Bârzava.
Popa a povestit astăzi că a dat la Bruxelles peste „o haită de polonezi, peste o sută, cărora le lipseau doar sacii să ia banii, ceea ce spune multe despre capacitatea de absorbţie. Noi nu prea suntem pregătiţi”. După mai multe întâlniri pe care le-a avut la Parlamentul European și nu numai, edilul Reșiței s-a convins că nu e chiar imposibilă accesarea de fonduri europene și a început să gândească proiecte care astăzi pot părea desprinse din filmele SF. Popa a mai avut un obiectiv cu care a plecat în vizita de lucru și pare să-l fi îndeplinit. „La Luxemburg ne-am întâlnit la nivel destul de înalt cu cei de la BEI. Acel credit de 10 milioane de euro este un credit sindicalizat, negociat de Ministerul de Finanţe, în care Reşiţa are 10 din cele 13 milioane. Am reclamat că informaţiile ajung greu la noi. Am fost informaţi că dobânzile au crescut din cauza faptului că în 2013 şi în 2015 au avut loc întârzieri ale plăţii ratelor şi asta a atras penalităţi care ne-au dus de la 3,5 la 4,4 la sută dobândă pe an. Se va avea în vedere coborârea ratelor la nivelul negociat iniţial!”, a declarat Nelu Popa.
Pe primarul Reșiței l-a bucurat mai tare însă altceva. „Cei de la BEI ne-au spus să facem proiecte pe termen lung, proiecte mari, pe care să le legăm de proiectele finanţate pe fonduri europene. Atunci BEI vine cu cofinanţare. Mai exact, noi estimăm să luăm undeva la 45-50 de milioane de euro, să facem absorbţie în următorii doi ani, şi BEI spune să mai căutăm proiecte de 40 de milioane pe care să le cofinanţeze”, a dezvăluit Popa.