Negocieri intense la HC Caraş-Severin!

Aihan Omer şi băieţii lui au păstrat Reşiţa în primul eşalon handbalistic al ţării la capătul celui mai greu sezon pentru echipa noastră din ultimul deceniu.

HC Caraş-Severin a rezistat eroic în elita handbalului masculin românesc. Cu un lot restrâns, chiar foarte restrâns după ce au apărut mai multe accidentări, cu salarii plătite cu mare întârziere o bună perioadă de timp, cu masa jucătorilor tăiată şi alte neajunsuri, handbaliştii reşiţeni au dat dovadă de caracter şi nu au lăsat-o mai moale atunci când nimeni nu le-ar mai fi putut reproşa ceva. Odată încheiat cu bine acest sezon, oficialii clubului au început pregătirile pentru viitoarea ediţie a Ligii Naţionale. Toată lumea, jucătorii, antrenorul, cei din staff-ul administrativ, speră la altceva, la o altă stabilitate, la un buget mai mare şi, bineînţeles, la obiective mai îndrăzneţe decât salvarea de la retrogradare.

Aproape toţi jucătorii sunt la final de contract cu HC Caraş-Severin, dar fiecare dintre ei va primi o nouă ofertă. Cel puţin aşa au lăsat să se înţeleagă antrenorul Aihan Omer şi preşedintele Cristian Angyal. ,,Noi vom încerca să nu mai ajungem în situaţia asta. În funcţie de buget, vom aduce sau nu jucători, de valoare mai mare sau mai mică. Eu am câţiva jucători în vedere, dar fără să cunosc un buget nu pot deschide nicio discuţie. Conducerea a început deja negocierile cu jucătorii pe care ne-am bazat sezonul ăsta. Pe extrema stângă nu mai avem nimic după ce Grozăvescu a ales să renunţe la cariera de handbalist, ceea ce înseamnă că trebuie să aducem ceva în loc”, a spus Aihan Omer pentru expressdebanat.ro.

Greul apăsă acum pe umerii lui Angyal şi Dorinel Gurbină. „Vaidasigan, Grigoraş şi Turcu sunt încă sub contract cu noi. Celorlalţi le-au expirat angajamentele. Cu toţi purtăm negocieri pentru prelungirea contractelor. Sunt şi câţiva jucători care au oferte din alte părţi. Noi vom încerca să-i păstrăm, în limita posibilităţilor noastre. Contactăm în aceste zile şi mai mulţi jucători pe care ni-i dorim. Avem nevoie de vreo opt jucători. Nu a semnat deocamdată nimeni, dar purtăm discuţii”, a precizat Cristian Angyal.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/