Din luna septembrie a anului trecut, când, potrivit declaraţiei primarului Adrian Torma, cei doi parteneri ai proiectului bacului pe Dunăre (Primăria Moldova Nouă şi Primăria Veliko Gradiste) şi-au finalizat temele, nu s-a mai întâmplat nimic. Toţi aşteaptă, cu sufletul la gură, ultima mutare a Consiliului Judeţean Caraș-Severin, în calitate de lider al proiectului: punerea în funcțiune a bacului.
Băleanu a răspândit sămânţa îndoielii
În urmă cu câteva luni, Eugen Băleanu, liderul Partidului Verde Moldova Nouă, anunţa că va sesiza Oficiul European de Luptă Anti-Fraudă pe motivul abaterii proiectului (proiectul bacului) de la scopul său principal. Spunea el, pentru Express de Banat: „Destinaţia lui era de transport mărfuri, cu tiruri, astăzi ne trezim că numai maşinuţe putem plimba. Deci, a fost deturnat. Sunt mai multe aspecte juridice pe care noi le-am sesizat şi le vom da mai departe”.
Rugat să comenteze acuzaţiile lansate în presă de Eugen Băleanu, edilul-şef de la Moldova Noua, Adrian Torma, îşi exprimă punctul de vedere: „Comportamentul domnului Băleanu raportat nu doar la mine, ca şi primar, ci şi la alţi oameni care au mai ocupat această funcţie (domnul Chişărău, domnul Lupu sau domnul Chisăliţă) a fost întotdeauna de a critica. Ca să fiu elegant, dacă în Moldova Nouă ar apărea Albă ca Zăpada, domnului Băleanu i s-ar potrivi personajul Morocănosului. Asta pentru că el se ceartă cu toată lumea, pe toată lumea critică etc. A candidat de foarte multe ori la diferite posturi, dar n-a reuşit să se impună. Toate acestea, dar şi neîncrederea cetăţenilor au condus, probabil, la apariţia frustrărilor, iar, ulterior, la critică”.
Primatul mondenului în detrimentul informației corecte, obiective, echidistante
Liantul dintre Băleanu şi critică ar fi, potrivit spuselor lui Torma, ziarul online CĂRĂŞANUL. „Domnul Băleanu se foloseşte de ziarul pe care-l conduce pentru a critica tot ceea ce se-ntâmplă în Moldova Nouă. Liderul Partidului Verde, neţinând cont de cine este primarul, ar trebui să adopte o formă de patriotism local. Sunt atâtea evenimente frumoase în oraş care ar merita promovate, evenimente care nu au legătură cu Primăria. Spre exemplu, ar merita îndreptată atenţia spre evenimentele care au legătură cu Uniunea Sârbilor, cu acţiunile bisericilor etc. Dar, repet, prin atitudinea pe care o adoptă s-ar încadra, lejer, în postura Morocănosului din «Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici»”.
Omul sau partidul?
De ceva timp circulă zvonuri cum că reprezentanţii Guvernului ar încerca să urce în barca PSD-istă lideri importanţi ai altor partide politice. Întrebat dacă ar renunţa la partidul cu care a câştigat alegerile locale pentru PSD, renunţare care ar ajuta, poate, la deblocarea situaţiei, în contextul bacului pe Dunăre, Adrian Torma clarifică: „Este o întrebare complicată. Atât în viaţă, cât şi în politică nu ştii ce te aşteaptă mâine. Cunosc oameni profesionişti şi în PNL, şi în PSD, la fel cum există oameni care nu-şi fac treaba nici în PNL, nici în PSD. Deocamdată, PSD-ul conduce Guvernul, iar judeţul nostru (Caraş-Severin) are conducători tot din cadrul PSD. Dacă ei se gândesc că eu aş fi bun în calitate de primar PSD ar trebui, în primul rând, să ajute comunitatea din Moldova Nouă, să ajute Primăria şi, implicit, pe mine. Asta ca să pot spune că, da, PSD-ul este un partid din care merită să faci parte. Dacă vor face gesturi pentru comunitate şi faţă de mine, în calitate de primar, întotdeauna vom putea spune că putem purta discuţii cu cei care ajută comunitatea”.
CITEȘTE ȘI: Iarna nu-i ca vara şi nici educaţia precum politica