„Nebunia“ lui Octavian Măzăran: calificări pe bandă rulantă la Jocurile Olimpice!

Atletismul reșițean are din nou motive de mândrie. Doi atleți reșițeni, legitimați la cluburi sportive din municipiul de pe Bârzava, au obținut calificarea la Jocurile Olimpice.

Capitala Italiei i-a purtat noroc lui Narcis Mihăilă, de la CS Municipal-CS Universitatea Reșița, atletul reșițean concurând la Roma cu un obiectiv bine definit: îndeplinirea baremului de calificare la Jocurile Olimpice. Acesta a făcut o cursă tactică foarte bună și a trecut linia de sosire în proba de 50 km marș cu timpul de patru ore, trei minute și 42 de secunde, obținând mult doritul bilet pentru Rio de Janeiro. „Pentru mine, această calificare înseamnă totul. Cred că ar fi fost ultimul tren pentru mine. Dacă nu reușeam, cred că încheiam cariera de sportiv și eram nevoit să fac altceva“, ne spunea ieri, după cursă, atletul Narcis Mihăilă, care va împlini în vară vârsta de 29 de ani.

Acesta i se alătură unui alt mărșăluitor reșițean calificat încă de anul trecut la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, Marius Cocioran, care va participa pentru a doua oară la competiția supremă, după Londra 2012.

CITEȘTE ȘI: Reșițeanul Narcis Mihăilă s-a calificat la Jocurile Olimpice!
Lista calificaților la Rio este completată de Claudia Ștef (a obținut calificarea pe vremea când concura pentru CSU Reșița) și de Ana Veronica Rodean (CS Unirea Alba Iulia-CS Universitatea Reșița), aceasta din urmă asigurându-și prezența la Jocurile Olimpice în urma participării la Campionatul Mondial de marș pe echipe de la Roma.

La aceste rezultate, un rol important l-a avut antrenorul Octavian Măzăran, cel care a crezut mereu în potențialul sportivilor săi, i-a încurajat în permanență și fără să iasă în față a lăsat faptele să vorbească. „A fost o «nebunie» a mea. Nimeni nu credea că se pot obține atâtea calificări”, ne-a spus antrenorul Octavian Măzăran, conducătorul delegației României la Mondialul pe echipe de la Roma.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/