Neatenția ucide pe DN6!

Un accident stupid a curmat viața unui bărbat pe drumul național care face legătura între Buchin și Caransebeș. Lipsa parapeților și a spațiului destinat pietonilor a dus la moartea unui om.

Bărbatul se afla ca pieton pe marginea părții carosabile. Ghinionul a făcut ca pe lângă el să treacă în viteză un autotractor. Curenții mașinii au fost atât de puternici încât pietonul s-a dezechilibrat și a căzut la pământ în mijlocul drumului. Din cauza întunericului și a faptului că bărbatul nu purta îmbrăcăminte cu efecte reflectorizante, participanții la trafic nu l-au văzut. Un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani a trecut peste bărbatul întins pe șosea. În urma impactului, pietonul a decedat pe loc. Poliția a demarat o serie de cercetări față de tânărul implicat în accident, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Astfel de cazuri nu sunt izolate, din păcate. Din cauză că drumurile naționale și cele europene trec prin mijlocul localităților, nefiind prevăzute cu porțiuni dedicate pietonilor, anual au loc accidente. Un factor important în evitarea unor astfel de incidente ar fi în primul rând conștientizarea populației asupra importanței folosirii vestelor reflectorizante și a accesoriilor de iluminat, astfel ca participanții la trafic să îi poată observa.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/