Mutu rupe gura târgului: Salvarea Reşiţei este în mâna Consilului Local, deci şi a mea!

Devenit în 2016 consilier local PMP la Reşiţa în locul capului de listă din alegeri Ion Vela, căruia i s-a retras sprijinul politic de către partid la propunerea liderului judeţean de atunci al PMP Ionuţ Popovici, Viorel Mutu se doreşte a fi un factor de echilibru în Consiliul Local Reşiţa.

Cu 9 liberali şi 9 pesedişti, dar şi cu 2 verzi şi un pemepist, Consiliul Local al Municipiului Reşiţa constituie teren de negocieri înaintea fiecărei şedinţe. Viorel Mutu, unicul consilier local PMP, îi numeşte pe social-democraţi „colegii mei“, iar pe consilierii locali PNL, „cei din grupul liberal“.

Întrebat de Express de Banat de unde poate veni salvarea Reşiţei, Viorel Mutu spune că doar din deciziile şi atitudinea consilierilor locali.

„Din punctul meu de vedere, salvarea Reşiţei este în mâna Consilului Local, din care fac şi eu parte. Eu încerc să fiu un factor de echilibru în cadrul Consilului Local, îmi doresc să reuşesc să îi aduc la masa dialogului atât pe colegii mei, cât şi pe cei din grupul liberal, fiindcă noi, dincolo de interesele politice, dincolo de orgoliile personale, de imaginea personală, trebuie să vedem interesul comunitaţii. În momentul în care reuşim să stăm la o masă toţi, sunt convins că Reşiţa se va duce înainte“, declară Viorel Mutu. Care recunoaşte că apropierea sa faţă de grupul PSD din legislativul local a fost stabilită de conducerea de partid.

Interviul integral cu Viorel Mutu, unicul PMP-ist din Consiliul Local Reşiţa:

YouTube video

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/