Mustesc problemele în Spitalul din Caransebeș. Maria Mălăescu vine în fața consilierilor locali cu… factura pentru cădiță!

Problemele Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș sunt din nou aduse în atenția consilierilor locali, de această dată de către una dintre contabilele unității medicale, care a încercat să-l discrediteze pe managerul Octavian Dena pentru o factură de 700 de lei.

Maria Mălăescu, pe un ton vădit agitat, a început să arunce cu noroi în directorul spitalului, spunând că acesta i-a cerut să anuleze o factură de 700 de lei și că sunt mai multe nereguli în contabilitatea unității medicale. Deși primarul Felix Borcean a zâmbit ironic și a dat explicații cu privire la acea neînțelegere, consilierii locali, prin vocea social-democratului Florin Bogdea, i-au sugerat contabilei că dacă sunt atât de grave problemele la spital să sesizeze organele abilitate în controlul situației financiar-contabile.


„Managerul mi-a explicat ce s-a întâmplat și eu chiar îl consider nevinovat. În cabinetul managerial există spațiul de baie neutilat cu o cădiță, astfel că directorul a cumpărat acea cădiță la prețul de 700 de lei, factura a fost înregistrată în contabilitate, însă dimensiunile au fost greșite la livrare, în loc de 80×80 de cm a fost adusă una de 90 x 90 de cm, astfel că directorul i-a solicitat compartimentului de contabilitate să returneze acea cădiță pentru a fi schimbată, și de aici toată această șaradă”, a menționat primarul Felix Borcean.

Edilul ne-a precizat că cea care a adus în atenția consilierilor fapta managerului Dena nu prezintă niciun fel de credibilitate! „De ce dacă sunt probleme la contablitate nu a concurat dna Mălăescu pentru funcția de director economic? Nu s-a prezentat nimeni la concurs, deși și cea care a însoțit-o astăzi, dna Ciortan, putea să se înscrie la concurs. Aruncă gratuit cu răutăți, dar când să demonstreze dacă sunt în stare, nu își asumă responsabilitatea?”, a mai spus primarul Caransebeșului.

Felix Borcean a precizat că Maria Mălăescu s-a suspendat din funcție pe o perioadă de un de la Compartimentul de Control Comercial al Primăriei Caransebeș și imediat s-a angajat la Serviciul de Contabilitate al spitalului, și poate că aceste lucruri ar trebui anchetate de persoanele abilitate.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/