În Caraș-Severin se putea face mult mai mult cu bani europeni! Există un potențial turistic enorm în regiune, dar infrastructura e foarte slabă!

Comisarul european Corina Crețu a lansat o invitație Guvernului Dăncilă ca măcar în ceasul al doisprezecelea să vină la Bruxelles cu proiecte majore de investiții, deoarece România a cheltuit doar 21 la sută din cât avea la dispoziție!


Prezentă astăzi la Caransebeș, la invitația Episcopului PS Lucian, la hramul catedralei, la care au participat o mulțime de înalte fețe bisericești, inclusiv mitropolitul Banatului, Corina Crețu și-a făcut timp, în a doua parte a zilei, și pentru a le vorbi gugulanilor despre importanța scrutinului din 26 mai. Provocată de deputatul Ion Mocioalcă, secretarul general al Pro România, Corina Crețu a evidențiat slaba absorbție de fonduri europene a guvernării PSD-ALDE și a prezentat o serie de proiecte care ar fi putut transforma județul Caraș-Severin. „PS Lucian a ținut ca doamna comisar european să fie prezentă la Caransebeș. După cele bisericești am trecut la cele lumești, am adus-o pe doamna comisar în sediul Pro România. Nu mai e niciun secret, doamna Corina Crețu e, de fapt, pe locul întâi, pentru că Victor Ponta, care deschide lista, rămâne aici, în țară, să se bată cu actuala guvernare. Doamna comisar european are multe nemulțumiri legate de relația pe care a avut-o cu actualul guvern, nu am fructificat prea multe oportunități pe care le-am avut datorită funcției pe care dumneaei o deține încă la Parlamentul European. Împreună, am susținut toate proiectele europene pentru județul Caraș-Severin, dar, evident, nu le-am putut susține pe cele nescrise! E important ca oamenii să poată discerne într-o guvernare de succes, așa cum a fost guvernarea Ponta, și ceea ce se întâmplă acum cu un guvern din care cel puțin pe jumătate din miniștri nu-i cunosc”, a declarat Ion Mocioalcă.

Corina Crețu a explicat mai întâi că votul din 26 mai nu e doar despre europarlamentarii pe care România îi trimite la Bruxelles, ci este despre viitorul generațiilor următoare: „Este pentru prima dată când punem în balanță rezultatele apartenenței noastre la UE. Am hotărât să ne desprindem de un partid care nu mai reprezintă vocea celor mulți, un partid în care am investit foarte mult. Mulțumesc lui Victor Ponta că a creat această alternativă pentru a rămâne cu adevărat pro europeni, deoarece mă îngrijorează acest discurs anti-european. România nu a avut decât de beneficiat de pe urma Uniunii Europene. Mă refer la un beneficiu de 45 de miliarde de euro și o contribuție de 15 milioane!”

Potrivit comisarului european, în Caraș-Severin ar fi putut ajunge sume cu adevărat importante, numai că pentru asta ar fi trebuit scrise și depuse proiecte. Proiecte mari și foarte mari, deoarece axe de finanțare sunt destule. „Și în Caransebeș, și în județ s-au făcut câteva proiecte pe fonduri europene, dar se puteau face mai multe. Primul proiect major și singurul pe care l-am semnat în mandatul meu a fost fazarea proiectului de apă și canalizare, am alocat 57 de milioane de euro pentru extinderea rețelei de apă și canalizare de care vor beneficia 200.000 de cetățeni ai județului. E o investiție importantă. Există un potențial turistic enorm în regiune, Clisura Dunării, Băile Herculane, dar infrastructura e foarte slabă. Nu au fost depuse proiecte pentru această parte a țării. Guvernul să facă abstracție că suntem în campanie electorală și am putea lua Programul Operațional Regional să vedem unde sunt blocajele, pentru că 80 la sută din bani nu s-au cheltuit, avem rată de absorbție de doar 21 la sută!”, a mai declarat Corina Crețu.