Mușcă buzunarul! Primăria Lugoj a cerut societății de ecarisaj o scădere cu 25% a costurilor

Sumele mult prea mari necesare gestionării adăpostului de câini din Lugoj au atras atenția administrației locale. Primarul Claudiu Buciu a solicitat o reducere a tarifelor cu 25%.

În prezent, adăpostul are zilnic în îngrijire peste 130 de câini, iar costul pentru fiecare este de 16,9 lei/zi, tarif stabilit în perioada fostei administrații. „Am avut o discuție cu societatea care administrează situația câinilor vagabonzi din oraș, aceasta ca urmare a faptului că am observat că facturile pe care le emit sunt foarte, foarte mari. Cel puțin, în ultimele două luni, au ajuns la o valoare de peste 70.000 de lei. Sigur, societatea a participat la o procedură de achiziție publică desfășurată de fosta administrație și s-a stabilit un tarif de 16,9 lei/zi/câine adăpostit acolo, dar în ultima perioadă au fost adăpostiți, în medie, cam 130-140 de câini pe zi, adopțiile sunt foarte puține și atunci numărul câinilor care trebuie îngrijiți zi de zi și tratați acolo este destul de mare. Am cerut societății să-și reconsidere tarifele, au fost de acord și dânșii, au luat în calcul faptul că facturile sunt prea mari și urmau și ei să se adreseze către noi. Reducerea este în prezent de 25% urmând ca după 6 luni sa reevaluăm lucrurile și să vedem dacă prețul acesta poate rămâne sau nu în vigoare”, a declarat primarul Lugojului, Claudiu Buciu.

Către Primăria Lugojului a fost deja trimis de către societatea care administrează adăpostul un document oficial prin care acceptă reducerea cu 25% a tarifului/zi/câine. Primarul Claudiu Buciu explică și cum s-a ajuns costurile inițiale stabilite pentru fiecare animal.

„Calculul tarifelor inițiale a pornit de la costurile pe care le avea Salprestul. La momentul la care s-a făcut calculul cu privire la prețul de la care se pornește licitația, erau foarte puțini câini în adăpost și atunci s-au împărțit costurile la numărul de câini și la numărul de zile și așa s-a ajuns la un tarif de pornire care a fost destul de mare, un tarif unitar. Atunci când, să zicem, erau 40 de câini în adăpost, la 16-17 lei cât era tariful se susținea adăpostul. Acum, fiind 130 de câini, tariful este exagerat”, spune edilul-șef.

Evident, reducerea cheltuielilor de la adăpost cu 25% rezolvă doar o parte din problemă. Abandonul câinilor pe străzile orașului este un fenomen care persistă. Chiar dacă societatea responsabilă își intensifică activitatea și adună permanent animalele fără stăpân, atât timp cât oamenii abandonează câini pe străzi, ba chiar îi aduc și din alte localități și îi lasă la intrarea în oraș, problema nu va fi niciodată rezolvată cu adevărat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/