Muntele Mic, în vizorul ecologiștilor

Voluntarii ecologizează zona Muntelui Mic. Printre aceștia, 15 elevi de la Complexul de Servicii Sociale Casa Noastră din Zăgujeni, care vor avea parte și de drumeție.

Inițiatorul proiectului este Ciprian Gaica, președintele Asociației Muntele Mic Extrem, care continuă astfel seria acțiunilor „Fă-ți curat la Munte!”: „Noi ne-am gândit să coagulăm mai multe forțe la un loc pentru această acțiune. În primul rând, copiii de la Casa Noastră, pentru că am mai lucrat cu ei și cred că va fi o lecție deschisă în natură despre cum să ne protejăm mediul înconjurător. În al doilea rând avem deja acceptul a 10 voluntari care ni se alătură sâmbătă în 31 august și avem porțile deschise pentru toți cei care doresc să ajute și să se bucure de natură într-o zi de vară târzie. Haideți alături de noi să-i prelungim viata metastatică a planetei prin fapte! Sâmbătă, de la ora 13:00, vom igieniza zona Crucii.”, ne-a declarat Ciprian Gaica.


Inițiatorul acestei acțiuni ne-a mai precizat că principala zonă în care se va insista cu ecologizarea este cea de jur împrejurul Crucii și asta pentru că mii de pelerini vor urca la munte în 14 septembrie cu ocazia sărbătorii Înălțarea Sfintei Cruci. Sacii plini cu deșeuri vor fi ridicați cu ajutorul  Transal Urbis din municipiul Caransebeș.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/