Consilierii locali lasă Spitalul Muncipal Caransebeș cu aceeași organigramă! Dar fără acreditare!

untitled design set 970x90 px

În unanimitate, consilierii locali s-au abținut de la votarea unei Hotărâri de Consiliul Local cu privire la modificarea organigramei Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș!

Deși un reprezentant al Spitalului a fost prezent în sala de ședințe și a explicat consilierilor că această măsură nu produce efecte, aleșii locali au ascultat și opinia unui lider de sindicat nou-înființat în unitatea medicală, care a precizat că produce efecte financiare. Consilierul PSD Florin Bogdea a întrebat de ce este nevoie ca, la scoaterea la concurs a postului de șef de secție, medicul respectiv să aibă calificarea de medic primar și nu de medic specialist, cum era până acum. Nu cumva aceste posturi sunt cu dedicație?!

Până acum, din 2010, șefii de secție au fost numiți ca interimari și nu aveau postul ocupat prin concurs, iar una dintre măsurile de acreditare a spitalului este tocmai aceea ca posturile de șefi de secție să fie ocupate prin concurs. Până aici toate bune, însă modificarea vine în momentul în care șeful de secție, care este medic primar, nu dorește să se prezinte la concurs sau este în competiție cu un alt medic care vizează postul, în acel moment ce face medicul primar?! Rămâne și fără funcția de medic primar în cadrul secției?! Acest lucru l-ar fi schimbat noua organigramă. Exact acest lucru semnalau consilierii, că posturile sunt cu dedicație pentru actualii șefi de secții, care ori nu mai vor, ori nu mai pot să se prezinte la concurs.

publicitate ziar expresb 1000x100

Primarul municipiului Caransebeș ne-a precizat că, deși reprezentantul spitalului poate nu s-a făcut înțeles, această măsură este impusă pentru ca spitalul să fie autorizat și proiectul va fi supus aprobării într-o ședință viitoare, când îl va invita la discuții și pe managerul spitalului, Octavian Dena.

„Altele și mult mai grave sunt problemele spitalului, nu fluturarea prin spațiul public a unor aspecte precum că nu sunt halate cu culori distincte în spital sau nu primesc vouchere de vacanță. Să nu uităm că s-au majorat salariile, care cocoșează bugetul spitalului și nu am văzut nicio schimbare, măcar de atitudine din partea medicilor”, a precizat edilul orașului, Felix Borcean.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/