Roş-negrii au surclasat echipa Progresul Focşani la ea acasă în această seară, impunându-se cu 9-4, după 3-1 la pauză.
Echipa pregătită de Viorel Lolea a început returul Ligii I de futsal la fel cum a debutat în actualul sezon, cu o victorie la scor în faţa echipei din Focşani. De data asta, chiar pe terenul moldovenilor. După o lungă serie de insuccese, fotbaliştii de la Muncitorul încep să simtă din nou gustul victoriei. S-au bucurat mai întâi acum două etape, când au învins clar, în faţa propriilor suporteri, Clujana Cluj Napoca. În această seară au continuat seria pozitivă. Staicu, cu patru reuşite, Costescu, cu trei, şi Bârcean şi Rarinca, ambii cu câte un gol, au adus o victorie categorică clubului reşiţean.
„A fost o victorie frumoasă, la scor, chiar dacă am făcut deplasarea într-o formulă foarte restrânsă. Am avut doar opt jucători disponibili, dintre care doi portari. Am legat două victorii consecutive după o perioadă mai puţin reuşită şi sperăm să nu ne oprim aici”, a declarat Lolea pentru expressdebanat.ro. Au mai pus umărul la succesul de la Focşani, pe lângă cei patru marcatori, portarii Găină şi Giurcanu, Călin şi Doană. Următorul meci pentru Muncitorul, sâmbătă, 29 noiembrie, de la ora 19.00, acasă, cu Spicom Sfântu Gheorghe.