Muncitorul a câștigat la Cluj! „Aveam nevoie de această victorie!”

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Din 11 septembrie nu mai câștigase echipa de futsal Muncitorul Reșița. A făcut-o din nou duminică seara, în deplasare, cu CFF Clujana Cluj. Reșițenii s-au impus cu 4-2 și au obținut a doua victorie stagională.

Elevii lui Ion Roman nu treceau printr-o pasă prea bună, după eșecurile pe linie din ultima vreme. A trebuit să treacă mai bine de o lună pentru ca Muncitorul să înregistreze un nou succes. În etapa a opta a Ligii I de futsal, echipa reșițeană a jucat în deplasare cu CFF Clujana Cluj, una dintre echipele accesibile și pe care reșițenii și-au propus să o învingă. Nici nu concepeau să se întoarcă fără puncte din Ardeal. Mai ales că întâlneau un adversar din subsolul clasamentului, unul cu care reșițenii se luptă pentru ultimul loc de play-off, patru formații fiind angrenate în această dispută pentru poziția a opta în clasamentul sezonului regular.

„Aveam nevoie de această victorie și iată că am obținut-o. Am început puțin mai greu, dar ușor-ușor ne-am revenit. Gazdele au deschis scorul contrar cursului jocului, dar până la pauză am reușit să egalăm. În repriza secundă am avut mai mult tupeu, am preluat conducerea cu 2-1 și am scos portarul, pentru a avea superioritate pe atac. Am dus scorul la 4-1 și am cam lămurit lucrurile în acest meci, chiar dacă am mai primit un gol pe final. E o victorie necesară, ne-am recăpătat moralul și cred că partenerii și susținătorii noștri, Consiliul Județean și Aquacaraș, sunt mulțumiți când echipa Reșiței câștigă”, a spus antrenorul Ion Roman.

untitled design set 970x90 px

Muncitorul Reșița: Copocean, Bârcean, Doană, Sturzu, Mihuțescu, Mitru, Popescu, Takacs, Otero, Păvan, Moț. Antrenor: Ion Roman. Golurile echipei reșițene au fost marcate de Mitru (de două ori), Iago și Moț.
Următorul meci al Muncitorului va fi pe 30 octombrie, la Reșița, cu Politehnica Iași. Dar până atunci, Muncitorul Reșița va juca în Campionatul de tineret U19, marți, 25 octombrie, de la ora 16:00, la Sala Polivalentă, cu Șoimii Șimand.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/