Deputatul liberal Jaro Marșalic a inițiat o propunere legislativă pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Demersul deputatului cărășean vizează în special categoria locurilor de muncă în condiții speciale ale sectorului cald, muncitorii din uzinele reșițene și nu numai.
„Având în vedere condițiile specifice ale muncii care se desfășoară în turnătoriile de oțel, fontă, aliaje neferoase, precizie și cuzineți, precum și forje, am luat în considerare faptul că aceste activități comportă un risc deosebit de ridicat de accidentare și contribuie la îmbolnăviri profesionale. Consider că este necesară adoptarea unor măsuri legislative corespunzătoare cu referire la reducerea vârstelor standard de pensionare.”, a declarat Jaro Marșalic.
Marșalic consideră că prin adoptarea prezentului act normativ s-ar elimina inechitățile rămase în actualul cadru normativ între angajați care au desfășurat activități cu afectarea relativ similară a sănătății. „Pentru că prezenta lege ar putea să genereze un impact asupra bugetului asigurărilor de stat, propun ca intrarea în vigoare a legii să fie începând cu anul următor al publicării în Monitorul Oficial.”, a mai subliniat deputatul cărășean.