Promisiuni pentru vârstnicii din județ în anul ce vine

Problemele cu care se confruntă persoanele de vârsta  a treia din județ nu sunt lipsite de importanță. Dacă în anul ce se încheie curând au fost realizate un număr mare de anchete sociale în rândul vârstnicilor și multe persoane au beneficiat de ajutoare sociale și de urgență, în anul următor atenția acordată acestei categorii din cetățenii cărășeni promite să fie sporită.

În urma ședinței Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice din cadrul Instituției Prefectului Județului Caraș-Severin, s-a anunțat atât problemele rezolvate pentru persoanele vârstnice pe parcursul acestui an cât și lista cu principalele doleanţe ale vârstnicilor ce urmează să fie dezbătute în anul 2013.

Ce se va discuta în viitor

Astfel, printre temele stabilite deja pentru anul ce va veni se regăsesc problemele de siguranță ale persoanelor vârstnice care sunt victime potențiale, reglementările din sistemul sanitar ce vizează bătrânii, dar și problemele comunității din care fac parte vârstnicii, cum ar fi colectarea deșeurilor sau asigurarea serviciului de alimentare cu apă și canalizare.

Proiectul cu aceste teme de dezbatere și informare nu este unul bătut în cuie. „Programul și temele stabilite pot fi completate și îmbunătățite de către membrii Comitetului aici de față. În cazul în care aveți alte sugestii și propuneri puteți oricând să le prezentați”, a precizat Anton Paulescu, subprefectul județului Caraș-Severin.

Vocile lor au fost ascultate

Chiar dacă s-au declarat nemulțumiți de reglementările stabilite pe parcursul acestui an ce au afectat viața pensionarilor, membrii Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice au recunoscut că Instituția Prefectului a făcut de fiecare dată tot ce a stat în putință pentru a le face auzite problemele. „Am observat de-a lungul acestui an că ședințele ce se desfășoară lună de lună la Instituția Prefectului sunt mai eficiente. S-au făcut niște pași ce se pot observa, iar problemele semnalate aici au ajuns și la nivelul Guvernului”, a declarat unul dintre membrii prezenți la ședință.

Importanță acordată vârstei a treia

Subprefectul județului, Anton Paulescu, le-a asigurat membrilor Comitetului că problemele lor sunt importante, sunt luate în seamă și sunt transmise mai departe pentru a se găsi soluții. „Toate propunerile pe care le faceți în cadrul acestor ședințe nu le ascundem într-un sertar ci le trimitem la Minister”, a declarat subprefectul județului Caraș-Severin, Anton Paulescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/