Multe noutăți, dar nu toate și certe la Ripensia! Cinci nume noi înainte de Antalya

Ripensia Timișoara se pregătește să decoleze în curând în cantonament în Antalya. Vineri, echipa a disputat primul amical cu Fortuna Becicherecu Mic, locul 9 din seria a IV-a din Liga 3. Formația de ligă inferioară s-a impus cu 1-0, în fața unei echipe a lui Pelici în care au apărut cinci nume noi. 

Golul l-a marcat în minutul 35 Costel Zurbagiu, cu un șut sub bară, din 8 metri. Din dimineața partidei, Ripensia a anunțat trei jucători noi din republica Moldova, de la Dinamo Auto Tiraspol. Ivan Urvanțev, mijlocaș central de 22 de ani, Andrei Macrițchii, mijlocaș stânga de 23 de ani, și Valerii Macrițchii, fundaș central, fratele geamăn al celuilalt. A mai jucat atacantul de 23 de ani Cosmin Sârbu, care în toamnă nu a avut echipă, dar a trecut pe la ASA Târgu Mureș și CFR Cluj. De asemenea, Pelici l-a testat pe atacantul Daniel Mărgărit, de 23 de ani, ultima dată jucător la Unirea Alba Iulia.

Ripensia Timișoara: Moldovan, A. Macrițchii, V. Macrițchii, Apro, Benea, Stoi, Călin, Neagu, Urvanțev, Mărgărit, Sârbu. Au mai intrat: Dobre, Tînc, Lungu, Păduraru, Țiereanu, Hecsko, Popa, Burdeț, Popovici, Monea, Chera, Vasluian, Mărgărit, Golda, Gavrilă.

Fortuna Becicherecu Mic: Jurcă (în probe), Toma, Roșie, Soare, Leuceanu, Zurbagiu, Giuricici, Gălățan, Z. Radu, Bîrză, Silaghi. Au mai intrat: Culda, Ciută (în probe) Costoaie, Terec, Bostan, Oneț, Centea, Hodiș, V. Vrancovici (probe), Oancia, Cluci, Olariu (probe), Anagor, Stănilă.

Alexandru Pelici a fost supărat pentru golul primit. ”Un joc bun, venim după o primă parte a pregătirii. Ne-am creat destul situații de a marca, din păcate, le-am irosit. Nu contează atât de mult rezultatul în momentul acesta. E supărător că am primit din nou gol la o fază foarte simplă. Rămâne să lucrăm partea tehnico-tactică în Antalya, cu jocuri de verificare, unde vom întâlni adversari buni. Ne dorim să ne pregătim cât mai bine pentru ceea ce urmează. E supărător că primim gol foarte ușor, din faze ușoare”, a precizat Pelici.

Deși clubul a anunțat că s-au semnat contracte cu toți cei trei moldoveni, au apărut probleme deoarece pentru Urvanțev ar trebui plătită grila de formare. Pelici a explicat situația și cu cei doi români. ”Sunt jucători interesanți, dar e o problemă la unul dintre ei. Nu știu exact cum e statutul lor, vizavi de plata unei grile. Dacă s-au înțeles cu clubul, s-ar putea să ne ajute. La Ivan e un semn de întrebare. Toți patru jucătorii care au evoluat azi sunt jucători care pot să ne ajute. Cel puțin la Sârbu e o problemă fiică, mai are de recuperat. Vârsta îl face să fie interesant pentru noi. Sârbu va rămâne sigur din punctul meu de vedere. E un jucător care odată pus pe picioare, ne poate ajuta. Are calitate acolo între linii, în zona centrală mai degrabă decât în aripă unde a jucat în prima repriză. Ca vârf doi, poate fi mai util. Poate suplini, în anumite momente, absența lui Zaluschi. E un jucător cu gleznă fină. Mărgărit a venit aseară, a făcut antrenamentele și astăzi a jucat. Nu putem să ne edificăm după aceste 60 de minute, se vede că și el e în urmă cu pregătirea, n-are ritm de joc. A avut două sau trei situații. Nouă ne trebuie un om care să înscrie, un marcator. Prin plecarea lui Albert, acolo rămânem în pană mare”, a punctat tehnicianul.

După plecarea lui Albert Voinea, roș-galbenii au rămas fără golgheter. Pelici a comentat situația. ”Sunt două aspecte. Cel profesional și cel uman. Ca profesionist, nu pot să spun că nu-mi pare rău. E golgheterul seriei. A venit din Liga 3 și a ajuns golgheterul Ligii 2. Bravo lui, a muncit. Eu personal mă bucur, pentru că am mai lucrat împreună demult, la Vâlcea. În plan uman, e clar că-l înțeleg. Pentru asta muncește, are o familie, are copil. E normal să încerce să prindă orice tren care îi apare în față. Dacă a fost o afacere care a mulțumit clubul, nu o să mă pun de-a curmezișul. E clar că și el își dorea foarte mult să plece. Nu mă pot opune plecării. Va fi greu de înlocuit, dar sperăm să găsim jucătorul. Așa cum și el a venit de la Liga 3 și intrase într-un con de umbră. Nu știu cine ar fi crezut că putea fi golgheterul Ligii 2. Poate vom mai găsi un Albert Voinea”, a mai precizat Pelici.

Vasile Luță a fost mulțumit de echipa sa, care abia s-a reunit. ”Important e că am reușit un joc bun, ținând cont că am început pregătirea abia de patru zile. Băieții mei s-au prezentat onorabil în fața Ripensiei. Rezultatul contează mai puțin. Contează că am ieșit toți valizi după acest joc. Încă nu am intrat în ritm, s-a văzut în anumite momente ale jocului că nu avem prospețime, dar, cu trecerea timpului, băieții vor ajunge la un nivel fizic bun. Vom semi-cantonament pe plan local, în Timișoara. Sunt mulți jucători tineri în probe, asta am și căutat. Vreau să testez cât mai mulți ca să împrospătez un pic lotul. La seniori nu vor fi multe schimbări, pentru că eu cred că am un grup unit și omogenitatea echipei s-a văzut și în turul campionatului, cu toate că am fost o echipă nou-promovată”, a declarat antrenorul Fortunei.

Luni, Ripensia pleacă în cantonament în Antalya.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/