Motocicliștii din Timișoara vor fi Moș Crăciun pentru zeci de copii instituționalizați din oraș

moto

Anul acesta, 62 de copii din patru centre și case de tip familial din Timișoara vor primi daruri, în preajma sărbătorilor de iarnă, în cadrul unui eveniment inițiat de Moto AIKON, Tazz și Timișoara Bikers. Acțiunea se desfășoară cu sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș. Polițiștii de la Rutieră vor escorta coloana de motocicliști.

62 de motocicliști vor porni cu daruri pentru copii, în 5 decembrie, la ora 11, din parcarea supraterană a Shopping City Timișoara. În cuburi Tazz vor fi ambalate obiecte vestimentare și rechizite. Grupul va fi însoțit de un microbuz cu electrocasnice destinate celor patru centre de la care provin copiii: Complexul de Servicii Sociale pentru Intervenții în Regim de Urgență în Domeniul Protecției Copilului Timișoara, Casa de tip familial „Micuța Dina”, Casa de tip familial Sf. Mihail și Casa de tip familial „Sf. Stelian”.

„Există multe perioade grele pentru cei care vin din medii vulnerabile, mai ales dacă sunt copii. Vrem să le demonstrăm nu numai că există oameni cu suflet mare care se gândesc la ei că există, ci și că merită să fie optimiști pentru că lucrurile frumoase se pot întâmpla atunci când te aștepți mai puțin. Le suntem recunoscători celor care au crezut în acțiunea noastră și ne-au sprijinit pentru a ajunge la cei 62 de beneficiari. Locurile nu sunt limitate, astfel că îi încurajăm pe cei care au motocicletă și dorința de a se implica să vină cu noi pe traseu.”, au declarat reprezentanții Moto AIKON, organizatorii evenimentului.

Moto AIKON si Timisoara Bikers sunt două comunități pasionate de motociclism, cu 400 de simpatizanți în Timișoara. Puteți afla mai multe despre membri și evenimentele comunității aici sau aici.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/