Moștenirea lui Simi: milioane de lei datorie!

Dincolo de datoriile uriașe pe care administrația Mălăiescu le-a moștenit la Primăria Oțelu Roșu, seria problemelor în care Împăratul Simi s-a afundat pare fără final. Una după alta, neregulile săvârșite de acesta ies la suprafață.

Datoria pe care actuala conducere a primăriei știa că a moștenit-o de la fostul edil-șef s-a ridicat la 5,6 milioane de lei. Partea bună a lucrurilor e că o parte din sumă chiar a putut fi achitată, cu efort din partea administrației publice locale. Când totul părea că evoluează în favoarea locuitorilor, care, în sfârșit, s-ar fi putut bucura de investiții din plin, veștile bombă nu au întârziat să apară.

Am reușit să reducem datoria la 2,3 milioane de lei, însă luna aceasta ne-a adus trei adrese, în urma cărora trebuie să plătim alte sume importante la bugetul de stat”, explică Luca Mălăiescu, edilul-șef al orașului Oțelu Roșu. În cauză nu este vorba despre 100.000 de lei, ci despre sume de ordinul milioanelor. Toate acestea trebuie plătite, din cauza neglijenței manifestate de cei care au condus în trecut Primăria. „Una dintre adrese este de la Ministerul Dezvoltării și vizează ambulatoriul de la spital. Din cauza faptului că în perioada de campanie electorală a anului, fostul viceprimar nu a depus la centru documentația, ne obligă pe noi acum să rambursăm peste 200.000 de lei. Suma reprezintă partea de cofinanțare la proiectul respectiv. În mod normal, aceasta ar fi trebuit depusă la încheierea proiectului și nu acum, în acest fel”, subliniază primarul orașului.  Prin urmare, cererea de depunere a banilor a blocat în luna februarie bugetul local, care a fost structurat într-o anumită direcție, însă toate planurile administrației au fost spulberate, întrucât suma trebuia depusă.

Amendă 100.000 de lei
Dacă banii solicitați de Ministerul Dezvoltării și-ar găsi până la urmă justificare pentru că suma, oricum, trebuia plătită, lucrurile nu stau la fel în cazul amenzilor pe care Iancu Simion Simi le-a luat de la autoritățile statului.

Am mai primit o adresă de la București, prin care am fost înștiințați că am primit o sută de mii de lei amendă de la o agenție de la care orice administrație publică locală ce achiziționează o mașină pe leasing, trebuie să obțină o aprobare. Fostul primar, Iancu Simion-Simi, când a cumpărat prima mașină de teren nu a întrebat pe nimeni și a primit un prim avertisment. Ulterior, a mai cumpărat și a doua mașină, și iar nu a întrebat pe nimeni. Oamenii au dat în judecată Primăria, procesul s-a încheiat, iar acum a venit sentința definitivă și irevocabilă, prin care noi trebuie să plătim suma la agenția respectivă”, spune Luca Mălăiescu, dezamăgit de situația penibilă în care administrația publică locală este pusă.

Bani cheltuiți ilegal
Neregulile nu se opresc aici. Guvernul Boc i-a alocat orașului Oțelu Roșu suma de 3 milioane de lei, bani din care aproape jumătate au fost cheltuiți de fosta administrație, iar restul înapoiate celor de la centru. „Problema este că banii au fost cheltuiți altfel decât a prevăzut Legea. Sumele respective au fost alocate pentru arierate, adică sume mai vechi de 90 de zile, sau pentru cofinanțarea proiectelor europene, ori acest lucru nu s-a întâmplat”, subliniază edilul-șef. Și cum epopeea merge mai departe, o mare parte din banii cheltuiți în împărăția lui Simi trebuie returnați acum. Norocul este că plata a fost eșalonată de finanțe, iar banii vor fi returnați în tranșe.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/