Deși acțiunea a fost anunțată pentru ora 17.15, cu mult înainte de termen sute de copii alături de părinți și bunici au luat cu asalt centrul civic, acolo unde urma să aibă loc cel mai important moment al sezonului.
Agitația a fost mare în centrul Reșiței, iar vocile copiilor aproape că au acoperit colindele care cântau în boxe. Toată lumea aștepta cu sufletul la gură să vadă orașul luminat, dar și să aibă parte de o scurtă întâlnire cu Moș Crăciun. Programul n-a fost foarte lung. Edilul-șef Mihai Stepanescu a fost poftit pe scenă de prezentatorul acțiunii, să le ureze bun venit celor mici, dar și celor mari. Cu toții au dat startul numărătorii inverse, iar iluminatul festiv s-a pornit imediat.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157649213052278″]
În mirarea celor prezenți și-a făcut apariția și cel mai iubit moș de pe planetă: Moș Crăciun. Apariția acestuia a fost fulgerătoare. După o baie de mulțime, s-a fotografiat cu copiii, după care le-a transmis să stea cuminți și s-a retras, lăsându-l în această perioadă pe Moș Nicolae să își facă datoria, dar a lansat promisiunea că revine pe data de 25 Decembrie.
,,Este o prezență masivă aici și ne bucurăm. (…) Desigur, ne-am fi dorit ca orașul să fie mai bine pregătit, mai bine ornat din punctul de vedere al iluminatului festiv, dar nu am avut bani atât câți ne-am fi dorit noi. Primăria și Consiliul Local au alocat o sumă de 1,3 miliarde de lei vechi, dar sper ca anul viitor cu ajutorul sponsorilor orașul să fie mai bine luminat“, a spus edilul-șef Mihai Stepanescu.
În finalul evenimentului, cei prezenți în centrul orașului au avut parte și de un scurt program de colinde interpretate de corurile de copii ,,Steluțe” de la Școala Numărul 2, dirijat de profesorul Mariana Brebenariu, ,,Allegretto”, al Liceului de Artă „Sabin Păuţa”, condus de prof. Emanuela Moldovan, și ,,Armonia”, al aceluiași liceu, coordonat de prof. Aniţa Strâmbu.
În perioada următoare, la Reșița va fi funcțional și un patinoar în Parcul Tricolorului din cartierul Govândari.