„Moromeții” continuă! Personajele lui Marin Preda aduc filmul mai întâi în Caraș-Severin!

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

După 30 de ani de la prima ecranizare, cea de-a doua parte din „Moromeții” apare pe marile ecrane din România în luna noiembrie. Primele proiecții, în prezența echipei de filmare, vor avea loc însă în cinematografele din Caraș-Severin!

Județul Caraș-Severin mai bifează o reușită în domeniul cinematografic. „Moromeții 2”, o producție care va fi lansată în luna noiembrie, va putea fi văzut mai întâi în cinematografele din Reșița, Caransebeș și Oravița. Și surprizele nu se opresc aici! Fiecare proiecție va fi însoțită de echipa de filmare, ceea ce implică atât oameni din spatele camerei, cât și actori.

Cel mai mare merit îl are firma S.C. Marcom Fantastic S.R.L., cea care nu se află la prima reușită de acest gen. „Octav” sau „Ghinionistul” sunt doar două exemple care arată că și în județul Caraș-Severin se poate. Societatea este cea care se ocupă de furnizarea filmelor din cinematografele cărășene și, împreună cu Primăriile din cele 3 orașe amintite mai sus, pregătesc încă un eveniment de anvergură prin „Moromeții 2”.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Proiecțiile speciale vor avea loc în 1 noiembrie, în condițiile în care premiera de gală se va ține în 5 noiembrie, la Sala Palatului din București. Ulterior, filmul va fi difuzat în cinematografele din țară începând din 16 noiembrie. Așadar, publicul cărășean i-ar putea vedea în carne și oase pe Horațiu Mălăele, Dana Dogaru, Gheorghe Visu și Oana Pellea. Regia îi aparține lui Stere Gulea, producător fiind Tudor Giurgiu.

Biletele se vor pune în vânzare miercuri, 10 octombrie, în Caraș-Severin. În funcție de cereri, în 1 noiembrie pot exista mai multe proiecții pentru public. Tariful de intrare este de 15 lei, pentru grupuri organizate tariful este de 10 lei, iar cadrele didactice au acces gratuit. Rezervări se pot face și la numărul de telefon: 0762.232.494.

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/