„Moromeții 2”, cel mai așteptat film românesc al anului, și-a încheiat turneul cu echipa de filmare [FOTO]

Un film pe care mulți l-au asociat cu evenimentele actuale, „Moromeții 2” i-a fascinat atât pe cei care au văzut prima parte, cât și pe cei care au participat doar la spectacolele de gală din aceste zile. Echipa de filmare a vizitat și cele 3 cinematografe din Caraș-Severin.

Este unul dintre cele mai așteptate filme ale anului. „Moromeții 2”, continuarea producției pe care Stere Gulea a lansat-o în anul 1987, a adus în sălile de cinematografe mii de persoane la spectacolele de gală. Firma Marcom Fantastic a reușit să ducă echipa de filmare în 5 dintre cinematografele cu care are contract, 3 dintre ele fiind din Caraș-Severin.

Așa se face că regizorul Stere Gulea, actrița Anca Androne și producătoarea Oana Giurgiu au fost în Caraș-Severin, bucurând publicul din Oravița, Reșița și Caransebeș. Aceștia au povestit secvențe din spatele camerelor de filmat, au explicat anumite scene și au răspuns întrebărilor publicului.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157703099401285″]

„Fiecare lucru la momentul lui”. Asta a spus regizorul Stere Gulea, întrebat de ce a apărut cea de-a doua parte din „Moromeții” la 31 de ani distanță de prima.

„Moromeții 2” va fi difuzat în cinematografe începând din 16 noiembrie. „«Moromeții 2» este un film extraordinar, un film pe care însuși Marin Preda l-ar fi vizionat cu plăcere, așa cum noi o facem azi. Și dânsul cu siguranță ar fi felicitat toată echipa de producție”, transmit reprezentanții firmei Marcom Fantastic.

Din nefericire, lansarea filmului a avut parte și de un scandal. Tudor Giurgiu, și el producător al filmului, a dezvăluit că i s-au cerut invitații gratuite la film tocmai de către un şef al Direcţiei de Cultură Scrisă şi Creaţie Contemporană din cadrul Ministerului Culturii Naționale. În consecință, a fost sesizată Comisia de disciplină pentru demararea procedurilor legale în acest caz.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/