Morga Spitalului Caransebeș plină! Creștere alarmantă a deceselor cauzate de Covid 19

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Numărul persoanelor decedate din cauza infectării cu Covid 19 a crescut în ultimele două-trei săptămâni. Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș este nevoit să găsească soluții pentru depozitarea morților până când trupurile sunt ridicate de către aparținători.

Deși din bunăvoința omului de afaceri Romeo Dunca, în prezent președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, în curtea unității medicale se află un tir care a fost adus în urmă cu câteva luni în scopul depozitării persoanelor decedate, nu se poate folosi de către spital pentru ar trebui utilat cu instalație de răcire. Cum spitalul are conturile blocate și nici nu dispune de bani pentru investiții a fost abandonată ideea, pentru că până acum morga spitalului a făcut față numărului de decese.

Potrivit managerului spitalului, Valentina David abia de două – trei săptămâni a crescut alarmant numărul deceselor:

promovare banner maxagro Muzeul TM

Noi am înregistrat de la începutul pandemiei până acum 83 de persoane infectate care au decedat în spital. Dintre acestea doar în ultimele 24 de ore sunt 3 morți. Pentru că legea ne obligă ca pacientul decedat în spital să nu fie mutat, ci doar preluat de către pompele funebre alese de rude, care să-l conducă direct la groapă, noi suntem nevoiți să avem morgă atât la spitalul Bora care aparține de noi dar se află într-o altă locație, cât și aici la spital. În aceste condiții am primit înțelegere de la firma de pompe funebre Goe, care și-a achiziționat un modul frigorific cu o capacitate de 4-6 persoane decedate și care ne-a împrumutat acest modul pentru a-l amplasa la spitalul Bora. Acolo până acum am înregistrat, din fericire doar doi morți. Acum nici morga spitalului municipal nu mai face față pentru că numărul persoanelor decedate a crescut și am apelat din nou la SC Goe SRL care ne-a promis că mai cumpăra un modul frigorific specific pe care ni-l dă cu împrumut și pe care îl vom amplasa lângă morga spitalului. Știu că este o situație neobișnuită dar așa stau faptele”, ne-a menționat managerul spitalului, Valentina David.

Șefa unității sanitare ne-a mai adăugat că doar în ultima zi au murit 3 persoane de Covid 19 la spital, iar la morga spitalului abia face față, fiind în așteptarea aparținătorilor 10 persoane decedate. Aglomerarea vine din cauza faptului că și aparținătorii, majoritatea sunt izolare, astfel că nu pot să întocmească formalitățile pentru înmormântare.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/