Monumentele istorice orăviţene, repuse în valoare cu bani europeni

Veştile bune continuă să ajungă în oraşul de pe Valea Caraşului! După ce săptămâna trecută Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest anunţa că a fost contractată o finanțare europeană, în valoare de peste 19 milioane de lei, scopul principal fiind creşterea calităţii procesului educaţional, acum cei peste 17 milioane de lei vor avea în prim-plan valorificarea potențialului turistic și cultural al clădirilor de patrimoniu din centrul istoric al urbei.

„Proiectul de la Oraviţa vizează îmbunătățirea calității vieții prin reabilitarea și refuncționalizarea a trei clădiri aflate în zona de protecție a monumentelor istorice și a unui parc, parte din Ansamblul Urban Oravița cod LMI CS-II-a-B-11134.”, au transmis reprezentanţii ADR Vest.

Cu ajutorul finanţării europene va fi reabilitată și refuncționalizată, ca muzeu speologic, clădirea de pe strada Mihai Eminescu nr. 17A, la fel şi imobilul situat pe strada Mihai Novac nr. 1 – Muzeul Adam Neamțu. În cadrul amplului proces de repunere în valoare a edificiilor, iată în ce vor consta intervenţiile: restaurarea fațadelor şi a tâmplăriei, mansardarea clădirilor, reparații structurale și la finisaje interior-exterior, realizarea instalațiilor electrice, sanitare, termice, de ventilație, de aer condiționat și PSI, modificarea accesului în subsol etc.

Cel de-al treilea imobil care va fi reabilitat este „Școala de călugărițe”, de pe strada Emanoil Gojdu nr. 54, clădire care va deveni Centru/Hub cultural.

O altă componentă a proiectului vizează reabilitarea și amenajarea Parcului „Piața Revoluției”. Aici transformările vizibile vor consta în: reamenajarea spaţiilor verzi, reconfigurarea aleilor, amenajarea unui loc de joacă pentru copii, realizarea de foişoare tematice care să poată fi folosite ca scene de teatru în aer liber, amplasarea de mobilier urban, refacerea instalaţiilor de iluminat, realizarea unui sistem de irigaţii, precum şi o cişmea.

Valoarea totală a proiectului este de 21.308.745,04 lei, din care 17.582.606,27 lei reprezintă finanţare nerambursabilă, prin Regio-POR, Axa prioritară 13 – Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii, apelul de proiecte dedicat sprijinirii obiectivelor Strategiei UE pentru Regiunea Dunării.

Perioada de implementare este de 33 de luni.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/