Elevii pot răsufla ușurați: Ministerul Educației nu va îngheța anul de învățământ, în ciuda greutăților generate de pademia de COVID. Anul nu va fi înghețat, dar nici școală nu se va face. Cam asta e concluzia ultimei declarații a ministrei Monica Anisie. Aceeași care, întrebată săptămâna trecută cum îi va ajuta ministerul pe copiii care locuiesc în case fără curent electric, ne-a asigurat că aceștia pot urmări lecțiile la televizor în cadrul emisiunii Teleșcoală. Un răspuns de noaptea minții, nu alta.
Revenind la declarația cu pricina, Anisie a bătut iarăși câmpii, scoțând din gură tot felul de aberații. Spre exemplu, ea și specialiștii pe care îi are nu exclud posibilitatea să comaseze ora de limba română cu cea de engleză, pentru ca elevii, care vor învăța online, să nu mai petreacă atâta timp în fața calculatorului sau a tabletei. Nu spune din ce cauză ar face acest lucru: să nu-i doară ochii sau să nu se plictisească la ore, dar, după aceeași logică, de ce nu s-ar comasa matematica cu istoria, fizica cu geografia, chimia cu filosofia sau botanica cu anatomia? Sau, din același motiv de-a râsu’-plânsu’, ministerul ar putea, la fel ca în primavară, să elimine tezele, lucrările de control și ce-o mai fi în programa școlară. Păi și atunci nu ar fi mai bine și mai corect să înghețe anul școlar?
Bă frate, de unde tot scoate ministra asta atâtea aberații? De unde? O ajută careva să dea dume după dume sau pur și simplu le scoate din capul ei? La fel de interesant este să ne întrebăm nu cine a pus-o ministră, ci cine o ține în brațe? Nu de alta, dar am început să o regretăm pe Abramburica, pe Liviu Pop, ca să nu mai vorbim de Viorica Dăncilă. Noi toți suntem de acord că doamna Anisie ar trebui să-și ia un concediu prelungit până la sfârșitul anului școlar, numai că cineva se încăpățânează să o țină în funcție.
De ce? Probabil să o lase să se facă de râs de câte ori apare în public ori deschide gura, că altă explicație nu există.