Moldova Nouă s-ar dezvolta, dar cu cine?!

1000x100 Cuib de vise 1000x100

În ciuda atâtor avantaje pe care orașul Moldova Nouă le deține, poziționarea lângă al doilea fluviu ca lungime din Europa, bătăliile care se dau aici pentru dezvoltarea turismului, zăcămintele cuprifere (lucrările de umectare a iazului Boșneag generând încă o șansă pentru locuitorii din zonă) se pare că, totuși, acestuia-i scapă din vedere o piesă a puzzle-ului care să ridice atât moralul cetățenilor, dar, în același timp, să scoată la iveală adevăratul potențial al locului – RESURSA UMANĂ.

Într-un interviu acordat pentru expressdebanat.ro, Victor Tiugan (consilier județean PSD) speră ca în viitor să se dezvolte întreaga zonă a Clisurii Dunării: „Eu am venit în zonă, sunt de 30 de ani aici. Viața economică de aici ar trebui susținută și anume: nu să facem o cheltuială care, la rândul ei, să genereze altă cheltuială. Să facem o cheltuială care să aducă plus profit, plus valoare în zonă. Mi-aș dori din tot sufletul ca Întreprinderea Minieră să fie privatizată. Menționez aici că aceasta are licență până în 2021, iar după această dată va fi destul de greu”.

STPT job 1000x200

Preocuparea fostului director Moldomin S.A. se leagă de faptul că, la momentul actual, balanța dintre cei cu mapa și cei cu sapa înclină prea mult spre prima categorie: „Nu prea mai avem forță de muncă calificată. În privința mineritului, România avea Institutul de la Petroșani care, la ora actuală, este desființat. Tot mai mulți tineri din România aleg să-și facă studiile la Berlin, Paris etc. Eu cred că și în mentalitatea poporului român, după 1990, s-a produs o sincopă. Toți părinții am vrut să ne facem copii cu diplome. Indiferent dacă o cumpăram sau dacă copiii mergeau să-nvețe. Din punctul meu de vedere, e o mare greșeală și consider că poți trăi foarte bine dacă ai o meserie”.

În încheiere, consilierul județean mai punctează: „Pentru toți locuitorii din Clisura Dunării îmi doresc să fie prosperitate în zonă. Ar trebui ca toată lumea să fie deschisă vis-a-vis de ce-nseamnă strategia și dezvoltarea Dunării, iar toate primăriile să aibă un serviciu sau un birou care să știe să acceseze fonduri europene”.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/