Moldova Nouă, orașul în care a fost interzis coronavirusul!

Chiar dacă în ultima perioadă numărul cazurilor noi de infectare cu noul coronavirus depășește pragul de 1.000 de persoane/zi, totuși încă există zone în România unde COVID-19 nu a reușit să îmbolnăvească pe nimeni! Orașul Moldova Nouă, spre exemplu, de la începutul pandemiei până în prezent, a fost ocolitul de temutul virus.

„Spre bucuria noastră, a tuturor, nu avem niciun caz confirmat cu noul coronavirus. Vizavi de acest fapt, o spun cu toată sinceritatea, trebuie să mulțumesc, în primul rând, comunității, cetățenilor care, în general, au înțeles că trebuie respectate anumite reguli, ca de exemplu distanțarea fizică sau purtarea măștii, acolo unde se impune. E drept că regulile nu au fost respectate în totalitate, dar acolo unde am întâmpinat situații neplăcute, printr-o discuție cu oamenii de afaceri sau cu cetățenii, am reglat rapid situația. În plus, noi, administrația publică locală, am fost vigilenți, iar împreună cu reprezentanții Poliției Locale, dar și cu cei ai Poliției Române, am reușit să punem capăt oricărei situații care părea să scape de sub control. S-au dat și câteva amenzi acolo unde cetățenii au ignorat distanțarea fizică și obligativitatea purtării măștii în spațiile închise, deși nu asta a fost intenția noastră.”, a explicat primarul orașului de la malul Dunării, Adrian Torma.

Mai mult decât atât, edilul-șef a ținut să scoată în evidență și un alt aspect datorită căruia orașul pe care îl conduce a reușit să-și mențină titulatura de oraș cu zero cazuri de infectare cu noul coronavirus, dincolo de vigilența autorităților locale și responsabilitatea locuitorilor: respectul și spiritul civic de care au dat dovadă turiștii care au vizitat întreaga Clisură a Dunării și implicit orașul Moldova Nouă.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Faptul că nu avem niciun caz de infectare cu noul coronavirus în oraș se datorează și gradului de conștientizare al turiștilor care în ultima perioadă au vizitat orașul Moldova Nouă și zona de Clisură. E limpede că printre cei care au venit în zonă, doi, trei cetățeni puteau fi purtători, asimptomatici. Din fericire, nu s-a-ntâmplat acest lucru. Nici la Spitalul Orășenesc Moldova Nouă nu a fost confirmat niciun caz. Încă ne bucurăm de faptul că avem zero cazuri de infectare și îmi doresc să nici nu avem, asta pentru a nu fi nevoiți să impunem alte tipuri de măsuri.”, a adăugat primarul Torma.

 

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/