Moldova Nouă ar putea deveni un centru economic important. Vezi planurile autorităților județene!

Zona portuară de la Moldova Veche apare în studiile elaborate la nivel de județ ca un punct de maximă importanță pentru transportul de mărfuri.

Ideea a plecat de la un studiu de fezabilitate realizat în premieră la nivel național de Caraș-Severin, în care se analizează posibilitatea îmbinării mai multor mijloace de transport în comun, astfel încât agenții economici să facă economie, iar impactul asupra mediului să fie cât mai mic.

Sala de ședințe a Consiliului Județean a găzduit astăzi conferința finală pentru acest proiect, care se cere acum continuat. Asta, mai ales că oamenii de afaceri au înțeles care este intenția autorităților județene.

,,Studiul nostru de fezabilitate vizează realizarea unui sistem integrat de transport în Moldova Nouă care să folosească un port nou pe care l-am proiectat cu această ocazie pentru transportarea mărfurilor de pe Dunăre pe sistemul de transport rutier și în viitorul apropiat pe calea ferată. Studiul de fezabilitate urmează să fie pus în aplicare pe fondurile pe care sperăm să le obținem în acest ciclu financiar al Uniunii Europene și să reușim realizarea unui lucru care încet, încet a început să fie așteptat de toată lumea. După un prim contact care nu a fost extrem de entuziast cu mediul de afaceri, ulterior mediul de afaceri a revenit asupra ideii, iar acum are o așteptare care ne obligă în finalizarea acestui demers, a declarat astăzi Victor Naidan, director în cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin.

Care ar fi beneficiul comunității locale?

Odată ce acest studiu este finalizat, în continuare sunt șanse mari ca lucrurile să prindă contur, iar din bani europeni să se finanțeze mai departe această strategie care privește, într-un final, toată Regiunea Vest.

,,În condițiile în care un astfel de obiectiv se realizează în zona Moldova Veche, un volum de mărfuri extrem de important care părăsește zona pe sistem rutier și care produce toate dezavantajele pe care le cunoaște toată lumea (trailere care circulă pe drumuri naționale în lipsă de autostrăzi, costuri foarte mari cu implicații mari asupra mediului) s-ar derula în zona Moldova Nouă, în așa fel încât toate importurile și exporturile care vin pentru regiune ar tranzita acea zonă. Orice sistem de transport de tipul acesta produce venituri, care se regăsesc ulterior în bugetul administrației locale, care poate să dezvolte infrastructura, locuri de muncă, activități economice importante, pentru că în paralel cu această activitate apar activități de stocare a mărfurilor, de reambalare, reetichetare, reconvertire a lor, ceea ce este absolut benefic pentru zonă. Un volum important de resurse minerale ar putea fi transportate pe această cale. Pentru lemnul de foc apare o cale de transport care nu mai incomodează transportul rutier. Efectele financiare și economice pot fi vizualizate în studiul de fezabilitate care se află deja pe site-ul CJ CS, a adăugat Victor Naidan.

Comments

  1. Violeta says:

    Mai taiati din ele,dale…”Doamne Iarta-ma “.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/