Moldova Nouă a răspuns ,,Da” campaniei de donare de sânge demarată de Centrul de Transfuzie Sangvină Reșița

29 de persoane din Moldova Nouă au răspuns pozitiv campaniei de donare de sânge iniţiată de Centrul de Transfuzie Sangvină Reșița, la începutul acestei săptămâni. Din numărul total al celor care s-au prezentat la spitalul de la malul Dunării, doar 22 de persoane au putut dona, celelalte 7 fiind respinse însă pe motive medicale!

Fiecare picătură de sânge reprezintă șansa la viață a celui aflat în impas. Din acest punct de vedere, am întrebat-o pe dr. Rodica Neaga, directorul CTS Reșița, dacă cifra celor care au donat la Moldova Nouă (22 de persoane) este una decentă, în raport cu așteptările unei astfel de campanii. În acest sens, iată ce a declarat cadrul medical pentru expressdebanat.ro: „22 de persoane reprezintă o cifră acceptabilă, iar grupele de sânge predominante ale donatorilor din Moldova Nouă au fost: 0 (I) pozitiv și A (II) pozitiv”.

Vis-a-vis de modul în care răspund cetățenii la astfel de campanii, directorul Centrului de Transfuzie Sangvină subliniază: „Modul în care răspund cetățenii la astfel de campanii depinde de implicarea persoanelor din localitatea unde se desfășoară campania”.

Totodată, Neagu a explicat pentru cei care încă sunt reticenți în a dona care sunt beneficiile donatorului (dincolo de faptul că îi ajută pe cei aflați la nevoie). Este vorba aici despre: „7 tichete de masă, o zi liberă de la serviciu sau motivare pentru elevi/studenți și un set de analize gratuite. Pe de altă parte, există și beneficii aduse propriului organism: sângele este împrospătat, crește imunitatea și rezistența organismului, este redus riscul de paralizie, iar probabilitatea unui accident vascular scade cu 30%”.

Printre grupele de sânge, la mare căutare, în județul Caraș-Severin se numără: 0 (I) pozitiv și A (II) pozitiv. Referitor la situația în care, spre exemplu, există nevoie de sânge pentru un anumit caz în Constanța, Rodica Neagu punctează următoarele proceduri: „Pentru pacienții din județele limitrofe, sângele obținut în urma unei campanii de donare se poate transporta și se livrează prin centrul de transfuzie din județul respectiv. Pentru un pacient din Caraș-Severin, internat în Constanța, de exemplu, se poate organiza campanie de donare de sânge în Reșița, eliberindu-se o adeverință pentru Centrul de Transfuzie Sangvină Constanța”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/