Modernizarea Pieței de Vechituri din Caransebeș mai are de așteptat. „Ne axăm pe deschiderea Halei de Lactate“

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Târgul de vechituri de la Caransebeș va rămâne și în acest an în aceeași formă. Bugetul pe anul 2019 al Serviciului Public Piața Gugulanilor nu va permite o investiție în această zonă, astfel că toate eforturile se vor direcționa către Hala de Lactate.

13.000 de lei au fost scoși din bugetul pe anul trecut ai Pieței Gugulanilor pentru efectuarea unei lucrări de modernizare a Pieței de Vechituri, însă noul manager al pieței consideră că nu este prioritate și că proiectele de investiții trebuie luate pe etape, în funcție de importanță și de buget.


De la Primăria Caransebeș am aflat că proiectul de reamenajare a Pieței de Vechituri, cu schelet metalic, zone de depozitare a mărfii (așa cum există deja la zona de legume), ar avea o valoare de 100.000 de euro.

STPT job 1000x200

„Noi o să ne axăm pe obținerea avizelor pentru deschiderea Halei de Lactate, pentru că doar de la ISU pentru aviz, dacă va trebui, va costa foarte mulți bani. Spun că dacă va trebui, pentru că încă nu știu dacă trebuie. Eu am contactat un proiectant care mi-a spus că nu trebuie, dar voi lua legătura cu cei de la ISU și vom vedea… După Colectiv cerințele sunt foarte drastice și, sigur, mai trebuie să facem ceva schimbări la hală. Și, pe lângă asta, eu chiar vreau să mai aduc îmbunătățiri spațiului, pentru că, de exemplu, nu a fost cuprins în proiect grup sanitar și vreau să fie amenajat. Sau, tot ca exemplu, vreau în această hală de lactate să amenajăm un spațiu comercial pentru vânzare pește proaspăt. Deci pentru toate astea trebuie proiecte și timp”, ne-a declarat Ion Ursulescu, managerul Pieței Gugulanilor.

Domnia sa nu ne-a precizat care este valoarea estimativă a bugetului pieței din acest an pe care-l va propune spre aprobare Consiliului Local și nici care va fi valoarea investiției în hala de lactate din piață pentru obținerea avizelor și pentru dotări.

CITEŞTE ŞI: Investiţia de peste 800.000 de lei din Piaţa Gugulanilor, aproape de final

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/