Primarul Borcean, somat de medicul Borcean să dezvăluie public cârdășiile din Spitalul Municipal Caransebeș!

untitled design set 970x90 px

Medic angajat al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș și, totodată, președinte al Colegiului Medicilor din România, Gheorghe Borcean îi cere primarului Felix Borcean să-și măsoare cuvintele și îl avertizează că va trebui să dea socoteală pentru (ne)funcționarea laboratorului de imagistică!

Față de afirmațiile edilului-șef legate de neregulile descoperite la spitalul din Caransebeș, Gheorghe Borcean a replicat cu un set de clarificări, dar și de întrebări. Întrebări la care așteaptă răspunsul primarului Borcean. „Personal sunt angrenat în multe activități cu caracter național și internațional și este foarte neplăcut să fiu chestionat de diferiți parteneri dacă nu cumva și la mine se referă primarul în declarațiile sale! În Caransebeș, noi, medicii, ne-am dobândit notorietatea prin muncă, unii dintre noi de peste 40 de ani, în folosul oamenilor și nu prin alegeri, în funcție de conjuncturi politice și nici prin reclama pe care ne-ar fi făcut-o cineva în funcție de moralitatea noastră. Așadar, îi cer ferm primarului să spună despre care doctor anume este vorba și despre care firmă de medicamente”, a comentat ironic Borcean existența „cârdășiilor” din spital descoperite de edilul-șef.

Reputatul medic atrage atenția că farmacia spitalului este mai mereu goală și susține că timp de câteva luni a lipsit din farmacie substanța de contrast indispensabilă pentru unele tomografii computerizate. Substanță care e foarte ieftină. Acest lucru a obligat medicii să trimită spre examinare pacienții tot în incinta spitalului, la o firmă privată, susține Gheorghe Borcean: „Iată cum, în loc să practice investigația la tomograful spitalului cu tarife minime, a trebuit sa o facă la firma privată, unde a plătit și substanța de contrast, și investigația cea scumpă. În legătură cu «cârdășia», despre aceea trebuie să știe toată lumea, inclusiv primarul, că achizițiile în spital nu le fac medicii sau farmaciștii, ele se fac exclusiv pe SISTEMUL ELECTRONIC de ACHIZIȚII PUBLICE doar sub semnătura managerului!”

În legătură cu aparatura de imagistică ce ar sta nefolosită în proporție de 60%, medicul Borcean afirmă că toate sunt montate și bune de lucru: „Vă rog, Domnule Primar, să faceți public care aparate nu sunt puse în funcție și stau în ambalaj și după ce formulă ați calculat procentul de 60% pentru cele nepuse în funcție? Laboratorul de imagistică a fost dotat printr-un proiect european nerambursabil al cărui beneficiar este Primăria Caransebeș! Este doar o chestiune de timp pentru ca cineva să întrebe despre funcționarea proiectului în parametrii în care a fost aprobat și finanțat!! Și, fără îndoială, Dvs veți fi întrebat în calitate de șef al administrației publice locale, beneficiarul proiectului, nu medicii!”

publicitate ziar expresb 1000x100

Un alt aspect la care s-a referit primarul Borcean și pe care îl comentează medicul Borcean este legat de ambulatoriul integrat de specialitate al spitalului. Spațiul respectiv ar fi fost primit de medici printr-o Hotărâre a Consiliului Local Caransebeș, fiecare cabinet de specialitate, închiriat sau concesionat, funcționând în contract cu Casa de Asigurări. „Din anii 2000-2001 există un ordin al Ministrului Sănătății care arată clar și neechivoc că Spitalul din Caransebeș nu are Ambulatoriu integrat. Consultațiile se efectuează în afara orelor de program de spital ale medicilor, nici nu se poate altfel pentru că se raportează la Casa de Asigurări în timp real prin citirea electronică a Cardului asiguratului și transmiterea lui online. Ori Casa de Asigurări nu decontează pentru un medic decât prestația asigurată în timpul programului declarat inițial. Medicii chiriași sau în concesiune, plătesc chiria, redevența, impozitul, apa, canalul, căldura, curățenia, curentul. În toate cabinetele, mobilierul, tehnica de calcul, rețeaua IT, aparatura medicală sunt proprietatea privată a titularilor cabinetelor. Fiecare cabinet are cel putin o asistentă medicală, angajată cu carte de munca plătită de către medicul titular. Unele cabinete au și medici angajați, alții decât cei din spital, tocmai a putea oferi servicii continue. Plătim salariile pentru toți aceștia cu toate dăriile aferente”, a mai explicat Gheorghe Borcean.

Șeful Colegiului Medicilor din România așteaptă răspuns de la primarul Felix Borcean și la alte întrebări: Crede primarul, fără să fi făcut un studiu competent, că poate face întâi o investiție majoră pentru a porni de la zero ambulatoriul cu un alt proprietar? Poate să susțină întreținerea acelei clădiri a fostei policlinici? Își permite să renunțe la impozitele pe care le plătesc medicii pe veniturile lor și ale angajațiilor? Ar fi această mișcare dovada calității ”liberale” a politicii primarului nostru? Sau, din contră, o reminisciență neoprimată a unei dușmănii față de profesia noastră medicală liberală?!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/