Modernizarea drumului agricol Iam-Milcoveni, tot mai aproape de materializare. Primarul Orăvicean aşteaptă sprijin pentru modernizarea tuturor drumurilor agricole din Berlişte

Modernizarea căilor de acces în comuna Berliște reprezintă cel mai mare țel al primarului Nicolae Orăvicean, edilul-șef fiind de părere că acest lucru este extrem de important pentru orice comunitate care dorește să se dezvolte din toate punctele de vedere, în special din punct de vedere economic.

Cum în urma nenumăratelor discuții purtate cu reprezentanții Consiliului Județean Caraș-Severin, șeful administrației publice locale din Berliște a primit asigurări că se va interveni prompt cu lucrări de reparații pe DJ 573 A, anul trecut alocându-se suma de 706.400 lei, inclusiv TVA, pentru reparațiile care fac legătura de la Nicolinț la Rusova Nouă, dar și pentru asfaltările în integralitate a localităților Rusova Nouă și Rusova Veche, în intravilan, urmând ca, anul acesta, 792.596,56 lei, fără TVA, să fie destinați reparațiilor porțiunii ce leagă localitățile Berliște-Milcoveni-Iam (5km), o altă prioritate identificată de Nicolae Orăvicean se referă la drumurile agricole.

Din câte se pare, odată cu plecarea acasă a Guvernului Dăncilă, lucrurile în comuna condusă de liberalul Orăvicean au început să intre pe un făgaș normal. Astfel, pe lângă alte proiecte care au beneficiat de sprijin din partea actualei puteri se află și proiectul ce vizează reabilitarea drumurilor agricole din localitățile Iam și Milcoveni.

„Am primit bani pentru infrastructura rutieră (500.000 de lei, prin PNDL), adică pentru drumul agricol care se referă la porțiunea Iam – calea ferată – Milcoveni, ceea ce-nseamnă undeva la 2,4 km. Procedura de depunere a ofertelor s-a încheiat. Avem două-trei oferte. Le vom analiza și vom încheia un contract de lucrări. Noi am făcut documentația tehnică pentru tot drumul agricol până la Berliște, iar dacă actualul guvern îmi dă această șansă ca să creez această alternativă, atunci am rezolvat parțial problema căilor de acces. Spun parțial pentru că nu rămâne o soluție să circuli numai pe drumul agricol. E un drum de doar 3 m lățime, cu refugii… Deci, nu pot mașinile grele, traficul greu nu poate să se deruleze pe drumul agricol.”, a explicat primarul comunei cărășene pentru expressdebanat.ro, acesta așteptând ca inclusiv Consiliul Județean Caraș-Severin să se țină de cuvânt cu DJ 573 A pentru ca lucrurile să reflecte într-adevăr normalitatea în cadrul UAT-ului pe care-l conduce.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/