Modernizare! Studiu de fezabilitate pentru construirea de laboratoare și ateliere noi la „Valeriu Braniște”

liceul valeriu braniste lugoj

Liceul Tehnologic „Valeriu Braniște” se modernizează. În cadrul unității de învățământ se vor construi noi laboratoare și ateliere.

Ședința ordinară a Consiliului Local de la finele lunii mai a cuprins pe ordinea de zi aprobarea studiului de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Laboratoare și ateliere la LTVB (Construire laboratoare și ateliere la Liceul Tehnologic „Valeriu Braniște” cu măsuri de eficientizare energetică)”. Valoarea totală a obiectivului de investiții se ridică la de 12,365,069.43 lei (valoare TVA: 1,958,733.29 lei), din care suma de 9,705,385.40 lei reprezintă construcții plus montaj (valoare TVA: 1,549,599.36 lei). Prin această documentație Municipiul Lugoj dorește atragerea de fonduri europene pentru obiectivul propus.

Numărul mare de elevi ai Liceului Tehnologic „Valeriu Braniște” a condus la necesitatea creării unor spații educaționale specifice învățământului liceal cu profil tehnologic, lucru care va duce implicit la creșterea calității actului educațional la nivelul municipiului.

Construcția va fi amplasată în imediata apropiere a clădirilor deja existente, lângă corpul C10, care în prezent adăpostește un internat, și va fi structurată după schema Parter + Etaj 1 +Etaj 2, alături construindu-se și un corp ce va adăposti centrala termică. Parterul va cuprinde trei ateliere, trei depozite pentru materialele didactice, o sală multimedia, două case de scară închise, grupuri sanitare și spații de circulație. La etajul 1 se vor afla cinci laboratoare, trei depozite pentru materialele didactice, două case de scară închise, grupuri sanitare, un spațiu curățenie, un cabinet medical cu cameră de tratament și izolare și spații de circulație. Etajul 2 va adăposti cinci laboratoare, două depozite pentru materialele didactice, un centru de consiliere și orientare profesională, două case de scară închise, grupuri sanitare, un spațiu curățenie, o sală profesorală și spații de circulație.

Se dorește realizarea unei clădiri prietenoase cu mediul înconjurător, construcție care se va raporta la cele existente și va utiliza spațiul exterior în comun. Durata estimată de realizare a investiției este de 24 de luni.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/