MODEL DE IMPLICARE. Spațiu verde ca-n paradis. Grădinița „vedetă” a Reşiţei a atras peste 12.000 de lei!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

În timp ce multe unități de învățământ preferă să stea cu mâna întinsă să primească fonduri din bugetul local, cadrele didactice, părinții și preșcolarii unei grădinițe din Reșița s-au mobilizat și au dovedit că nimic nu este imposibil.

Cu toții au așternut pe hârtie un proiect extrem de important pentru cei mici. Grădinița în cauză este Ricki-Prichi, „vedetă” în cartierul Govândari pentru calitatea procesului instructive-educativ. Proiectul a fost câștigat în parteneriat cu Primăria Municipiului Reșița, prin Programul „Spații verzi urbane”.

„Programul este derulat de MOL România și Fundația pentru Parteneriat, care acordă finanțare proiectelor care își propun reabilitarea sau crearea de spații verzi și desfășurarea activităților de educație ecologică în rândul comunităților locale, derulate de ONG-uri în parteneriat cu diferite instituții. Prin intermediul acestuia se pune accent pe creativitate prin activitățile de educație ecologică non-formală, desfășurate în grădinițe, școli ori în comunitatea mai largă în cadrul căreia se desfășoară proiectul respectiv”, a explicat Doina Cristea, directorul grădiniței, pentru Express de Banat.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157652058628034″]

Practic, în cadrul acestui program, Asociația „Comitetul de părinți – Grădinița Ricki – Prichi”, alături de instituția în care funcționează, și administrația locală, a obținut finanțare pentru proiectul „Teatrul din grădină”. Bugetul total al proiectului se ridică la peste 12.000 de lei din care 80 la sută este contribuția finanțatorului, iar 20 la sută este contribuția beneficiarului. În urma implementării lui, o suprafață de 650 de mp din incinta curții interioare a grădiniței s-a schimbat complet la față, iar acum arată ca un mic paradis.

promovare banner maxagro

„Scopul proiectului a fost valorificarea spațiului școlar prin amenajarea unei grădini și a unei scene pentru spectacole, printr-o intervenţie non-invazivă asupra mediului înconjurător, cu materiale naturale, cultivând preșcolarilor respectul pentru natură, comportamentul responsabil faţă de mediul înconjurător și dezvoltând latura artistică a acestora”, a declarat coordonatorul proiectului, prof. Diana Șuștrean.

Printre obiectivele bifate se numără formarea și dezvoltarea unui comportament responsabil față de mediul înconjurător al preșcolarilor, școlarilor, pǎrinţilor şi membrilor comunitǎţii locale prin acţiuni sociale de voluntariat, dar și  utilizarea durabilǎ a resurselor naturale de către unitatea de învățământ şi comunitatea locală folosind piese de mobilier din lemn  şi material săditor autohton (flori, arbori, arbuşti).

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157654375257432″]

În această săptămână, cu mare fast, toți cei implicați au organizat un spectacol de inaugurare a scenei amplasate în curtea grădiniței, care acum a devenit un veritabil spațiu pentru spectacole și o grădină de vară de standarde europene. Cei mici au defilat îmbrăcați în costume ecologice, iar distracția a atins cote maxime. Astfel, prin joc, preșcolarii au fost învățați să pună mai mult preț pe mediul înconjurător.

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/