Dacă nu știați, Franța este pentru Europa cam ce este America pentru întreaga lume. Mai precis, țara tuturor posibilităților. Sigur, păstrând proporțiile. În curând, pe ecrane, după modelul american, va rula filmul franțuzesc „Concediu menstrual în pas de chansonete”. În rolurile principale, toate femeile din Nouvelle Aquitaine unde, consiliul regional a hotărât să introducă concediul menstrual de două zile pe lună pentru angajatele sale. Singura condiție e ca angajata să facă dovada cu o adeverință de la medicul de familie. Ideea a fost prinsă din zbor și de consilierii din Strasbourg.
Cele două zile de concediu se vor acorda fără ca angajatelor să li se rețină bani din salariu sau zile din concediul ce li se cuvine prin lege. Consilierii regionali din Nouvelle Aquitaine sunt convinși că în felul acesta vor veni în sprijinul angajatelor care suferă de menstruație dureroasă. Vestea s-a răspândit repede, iar ideea a prins și mai repede în rândul consilierilor din Sein Saint Denis care și-au zis: „Bă, ne lăsăm noi la ăia din Nouvelle Aquitaine?” Și nu s-au lăsat, dovadă că au experimentat o chestie similară la capătul căreia s-au hotărât să adopte, începând de anul viitor, măsura cu concediu menstrual. Iar exemplul lor va fi urmat de consilierii din Strasbourg.
Pentru sănătatea sexuală și reproductivă, francezii sunt hotărâți să facă orice, ca o dovadă că își iubesc nevestele, amantele care, încă mai au ciclu menstrual. Problema e cu angajatele care sunt la menopauză că ar vrea și ele să stea acasă două zile pe lună, după sloganul Revoluției de la 1789: Liberté, égalité, fraternité! La cât de sensibil e față de sexul frumos trecut de o anumită vârstă, este de așteptat ca Emma Macron să vină cu propuneri și soluții pentru toate mademoisellele și madamele din întreaga Franță.
La cât de repede circulă informația în ziua de astăzi, nu ar fi exclus ca ea să fie preluată și de unii politicieni de pe la noi și inclus într-un viitor program de guvernare, cu atât mai mult, cu cât 2024 este anul alegerilor locale, generale și, mai ales a celor europarlamentare, și e musai să ne aliniem și noi la virtuțile europene.