Mocioalcă: ”Va fi și o Joia cea Mare, când vom putea alege și un președinte!”

Șeful PSD Caraș-Severin se pare că știe mai mult decât lasă să se vadă, de vreme ce a profețit o trădare pentru următoarea ședință de constituire a Consiliului Județean.

După încă un apel eșuat de constituire a forului județean, șeful PSD Caraș-Severin a fost tare zgârcit în afirmații, dar a spus clar că așteaptă ca la următorul apel de constituire, care a fost anunțat de prefectul Florența Albu pentru joi, să fie o ”Joia cea Mare” și să se poată depune jurământul și alege președintele Consiliului Județean.

Membru în Consiliul Eparhial cu multe mandate la activ, cu siguranță că Ion Mocioalcă știe foarte clar că Joia Mare este acea zi din Săptămâna Patimilor în care Iuda L-a vândut pe Iisus! Consiliul Judeţean Caraş-Severin, convocat, astăzi, pentru a doua oară, nu s-a putut constitui, din nou, din cauza absenţei consilierilor PNL şi UNPR. ”Sunt decepţionat şi repet acelaşi cuvânt de zilele trecute: iresponsabilitate din partea Partidului Naţional Liberal. Cred că, totuşi, va fi şi Joia cea Mare, când vom putea alege un preşedinte şi o echipă de conducere la Consiliul Judeţean Caraş-Severin. Probabil că PNL tot caută veriga slabă pe care n-a găsit-o până acum”, a declarat preşedintele PSD Caraş-Severin, deputatul Ion Mocioalcă, ales ca şi consilier judeţean pe lista social-democraţilor cărăşeni.

O nouă încercare, cea de-a treia, de constituire a Consiliului Judeţean Caraş-Severin va avea loc joi, 30 iunie, la ora 10:00. Din Consiliul Judeţean Caraş-Severin fac parte 14 consilieri PSD, doi consilieri PMP, care au fost prezenţi la şedinţa de luni, 13 consilieri PNL şi doi consilieri UNPR, care au lipsit de la şedinţă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/