Mocioalcă nu se poate dezice de pesediștii penali! Îi susține necondiționat!

Președintele PSD Caraș-Severin nu e deranjat deloc de dosarele penale și de condamnările oamenilor din propriul partid, ba chiar i se pare foarte firesc ca aceștia să conducă România.

Ion Mocioalcă face ce face și în ultima vreme își declară susținerea pentru tot felul de personaje social-democrate care sunt prezente mai des în fața procurorilor și a instanțelor de judecată decât la ședințele de partid. După ce a invitat la Reșița o pleiadă de miniștri penali, cu excepția Gabrielei Szabo, președintele PSD Caraș-Severin și-a afirmat public susținerea pentru Ilie Sârbu, spre exemplu, urmărit penal în dosarul retrocedărilor. Mocioalcă a profitat și de ordonanța migrației aleșilor locali, când printre primii racolați s-a aflat primarul cu dosar penal pentru lovire și alte violențe de la Domașnea, Petru Lorinț. Liderul social-democrat din Caraș-Severin nu e deranjat nici de faptul că România are un premier trimis în judecată de DNA pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, și spălarea banilor. Îl susține pe Victor Ponta în continuare și spune că acesta trebuie neapărat să reziste în fruntea guvernului, în ciuda faptului că într-o lume civilizată și într-o societate normală ar fi avut bagajele făcute de mult.

Același Mocioalcă se declară acum susținător al lui Liviu Dragnea, condamnat la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, dar pe care procurorii îl vor la pușcărie, motiv pentru care au făcut recurs. Consiliul Judeţean al PSD Caraș-Severin, reunit ieri, a votat în unanimitate rezoluţiile Conferinţei judeţene de acum două săptămâni. Practic, a validat susţinerea candidaturii lui Dragnea la preşedinţia PSD.

Comments

  1. andy says:

    Pai Mocioalca e un penal. Cum sa se dezica de cei asemenea lui? Daca am avea o societate civica Mocioalca nu ar mai pupa niciun vot la alegeri.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/