Mocioalcă a făcut agenda viitorului Guvern! Familiile cu copii, angajații cu salarii mici și pensionarii, principala grijă!

Senatorul Ion Mocioalcă zâmbitor la birou

Senatorul PSD de Caraș-Severin a dezvăluit principalele soluții privind programul de guvernare, unele urgente, referitoare la pandemie, școală și prețuri, și altele privind protejarea categoriilor vulnerabile: alocații, salarii mici, pensii!

Ion Mocioalcă susține că majorarea alocațiilor copiilor, a salariului minim și a pensiilor trebuie să se regăsească neapărat în programul de guvernare al noului Executiv și că aceste măsuri trebuie agreate de liderii PSD și PNL înainte de a discuta de funcții. „Întâi programul și măsurile pentru români, apoi funcțiile din guvern. PSD nu merge să negocieze funcții, ci soluții și responsabilități. În condițiile creșterilor explozive ale prețurilor la energie, alimente și medicamente, care au erodat semnificativ puterea de cumpărare a românilor, este absolut necesar ca viitorul Guvern să ia măsuri pentru protejarea celor mai vulnerabile categorii sociale, respectiv familiile cu copii, angajații cu salarii mici și pensionarii.”, a declarat parlamentarul cărășean pentru Express de Banat.

Creșterea alocațiilor începând cu 1 decembrie 2021 la 300 de lei pentru copii între 2 și 18 ani și 600 de lei pentru copiii mai mici de doi ani sau pentru cei cu dizabilități, creșterea salariului minim pentru studii generale la valoarea de 2.550 lei și la 2.600 lei pentru studii superioare, tot din prima zi a lunii decembrie sunt măsuri obligatorii în opinia lui Mocioalcă. Totodată, se intenționează creșterea salariului minim brut în agricultură la 3.000 lei, similar cu cel din construcții.  „Aplicarea imediată a Legii 127/2019 cu indexarea de la 1 decembrie a tuturor pensiilor cu 11% și creșterea indemnizației sociale minime cu 200 de lei, de la 800 lei la 1.000 lei/lună sunt și ele printre obiectivele PSD propuse în programul de guvernare.”, a adăugat senatorul PSD.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/