Mocănița de la Berzasca, pe butuci până anul viitor!

Proiectul inițiat de primarul comunei Berzasca de mai bine de un an încă își așteaptă partea de cofinanțare pentru a putea fi demarat.

Bugetul județului pe 2014 ar putea salva mocănița din Berzasca în cazul în care s-ar aloca fondurile necesare cofinanțării proiectului de refacere a traseului de cale ferată din zonă. S-a ajuns la această situație din cauză că băncile au refuzat să acorde Primăriei Berzasca un credit din care să  fie acoperită cofinanțarea proiectului.

CITEȘTE ȘI: MOCĂNIȚA PUNE ÎN MIȘCARE LOCOMOTIVELE DIN TRIAJ!

Nu ne-a fost aprobat creditul bancar, așadar am rămas doar cu sprijinul Guvernului. Nu putem să dăm drumul lucrărilor până nu rezolvăm problema cofinanțării, însă am promisuni de la județ că proiectul va fi inclus în planul bugetului pe anul viitor”, a explicat pentru Express de Banat Petru Furdui.

CITEȘTE ȘI:LA UN PAS DISTANȚĂ DE O PLIMBARE CU MOCĂNIȚA

Amintim faptul că la sfârșitul lunii noiembrie 2012 s-a semnat contractul pe fonduri europene cu o valoare de peste 50 milioane de lei și presupune reabilitarea a 15 kilometri din fostul traseu Berzasca-Valea Mare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/