,,Mitteleuropa periferiilorˮ o nouă ediție a scriitorului Cornel Ungureanu

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Scriitorul, istoricul și criticul literar Cornel Ungureanu va lansa a doua ediție a volumului ,,Mitteleuropa periferiilorˮ.

Acțiunea va avea loc în cadrul programului ,,Să ne recunoaștem valorileˮ și este programată marți, 18 septembrie, la Biblioteca Germană ,,Alexander Tietzˮ, din Reșița, începând cu ora 17.00. Ediția apărută la editura ,,Brumar” din Timișoara, anul acesta, poartă semnătura prof.univ.dr Cornel Ungureanu, președintele Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România.

 

Născut la 3 august 1943 în localitatea Lugoj, criticul literar, profesor la Universitatea de Vest din Timișoara, cronicar literar al revistei Orizont a publicat peste 2000 de articole și studii în presa culturală din România, Iugoslavia, Germania. Cercetările sale consacrate literaturilor Europei Centrale au fost reunite în volumele Imediata noastră apropiere (I, 1980; II, 1990) și Mitteleuropa periferiilor (2002). Este autorul antijurnalelor: A murit în Tibet(1998), Despre regi, saltimbangi și maimuțe (I, 2001; II, 2003; III, 2004).

Muzeul TM

Evenimentul este organizat de către Biblioteca Județeană ,,Paul Iorgovici” Caraș-Severin, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/