Miroase a asfalt proaspăt turnat pe drumul dintre Valeapai și Vermeș!

modernizare drum

Timp de două zile, în intervalul 16 – 18 decembrie, circulația pe DC 87, între localitățile Valeapai și Vermeș, este închisă, ca urmare a lucrărilor de asfaltare care se efectuează pe acest tronson de aproape trei kilometri. Proiectul este realizat de Compania Națională de Investiții, ca urmare a demersurilor făcute de Primăria Ramna la Ministerul Dezvoltării.

Modernizarea drumului care face legătura între localitățile Vermeș și Valeapai a demarat la finele lunii trecute, în prezent turnându-se cel de-al doilea strat de asfalt, cel de uzură, după cum precizează primarul comunei Ramna, Magdalena Ciurea.

„Anunțăm cu bucurie că se asfaltează DC 87, după nenumărate demersuri și drumuri făcute la București, respectiv la Compania Națională de Investiții și Ministerul Dezvoltării, în vederea obținerii fondurilor necesare pentru reabilitarea acestui drum, care devenise impracticabil, în ultima perioadă. Asfaltarea se face, momentan, doar în extravilan, pe o lungime de trei kilometri, urmând ca, din primăvară, constructorul să intervină cu lucrări și în intravilanul localității. Practic ne vor mai rămâne de asfaltat vreo 500-600 de metri. Valoarea investiției se ridică la suma de cinci milioane de lei.”, ne-a declarat, Magdalena Ciurea.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/