După agitația specifică perioadei de campanie electorală, Timișoara va găzdui un eveniment care probabil va naște controverse. În perioada 6-9 iunie, în capitala Banatului va avea loc evenimentul „Pride Timișoara – Celebrăm diversitatea”, nu o premieră în acest sens ca și concept, dar pentru prima dată o manifestare organizată timp de patru zile.
Evenimentul este organizat, conform postărilor de pe rețeaua de socializare Facebook, de către eQuiVox, care se prezintă ca „un grup local LGBTQ+ orientați către dezvoltare comunitară și puși pe fapte mari”, alături de ONG-ul MozaiQ, din București, care a organizat alte evenimente sub celebrul simbol al curcubeului. În trecut, în Timișoara la încercările mai timide de a organiza astfel de evenimente au apărut și contra-manifestații ale celor care apară valorile familiei tradiționale.
Despre aceste aspect amintesc și organizatorii. „Anul trecut a fost marcat de încercări şi opoziţii, dar asta ne-a făcut mai puternici, mai uniţi, mai hotărâţi să luptăm pentru drepturile noastre. PRIDE vine să celebreze comunitatea LGBTQ+ din Timişoara, să o întărească şi să o facă mai vizibilă. În spiritul PRIDE, vrem să anunţăm, cu încredere şi mândrie: suntem aici!”, spun organizatorii în evenimentul organizat online, pentru a promova cele patru zile.
Partenerii evenimentului sunt organizația studenților timișoreni OSUT, Fundația Internațională a Tineretului Timiș (FITT), Capcana, PRIDE Cluj, dar și Launmomentdat în Parc. „Mult timp am dus lipsă de evenimente de calitate şi asumate, care să ne aducă împreună. Acum este momentul să ne cunoaştem mai bine, să ne cunoaştem prietenii. Suntem mulţi, suntem faini şi acesta este doar începutul”, se mai arată în postarea dedicată evenimentului.
Organizatorii precizează că vor veni în perioada următoare cu mai multe informații despre evenimente. Finanțarea vine de la asociația MozaiQ, prin fondul comunitar și donații individuale.